Ce suntem noi?

Zgarietori de rânduri, pe o placa virtuală, așternută într-un anonimat vizibil sau pe scurt oameni. Cutreieram gândurile, cu valuri de sentimente venite din trecut, palpabile în prezent și zburdalnice în viitor fără o ancoră anume. Ne suflă vântul în ceafă și ne ghidam cu dânsul acceptând pierzania noțiunii timpului. Cersim atenția și căutăm busola preluând o carma, care de cele mai multe ori nu ne mai aparține. Ștergem din praful amintirilor deșarte hranite cu iluziile simpatice și tot mai dragalase. Ne indragostim de soare și de întuneric, în cele mai multe momente, spre a ne pune retoric întrebarea a cui viață o trăim. Dorim noi și noi începuturi hrănindu-ne cu finaluri spre a trece o himeră prin tot atâtea glasuri. Latram la clipele hărăzite pentru un scurt repaus, spre a ne cumpăra hârtii pentru trecatoarele idealuri. Fugim și tot fugim numai spre a ne ascunde de adevăratul ego și alții sunt vinovații de maratonul nostru, hain și veninos. Viața noastră se tot scurge printre atâtea degete și doar ne plângem soarta că așa ne vrea destinul, ca să ne curme din valurile vieții tot atâtea vise care se nasc doar pentru a muri la nesfârșit în veci pe alți coclauri. Plamadim din cenușă o existență trecătoare spre a ne considera nemuritori în lumea aceasta noastră. Cumpărăm clipe, obiecte, corpuri și tot ceea ce vindem este din timpul nostru. Acestea vor ajunge o deșertăciune când în viața aceasta plouă cu zeci și mii de lacrimi pentru un trai irosit sau o fantasmă aparte a unor oameni goi de bunătate simplificată în fapte. Promitem tuturor că existăm, pozandu-ne în vedete și laptele și mierea hrănesc câinii cu colaci în coadă, regăsindu-ne întocmai ca în oglindă. Când vom fi aproape de a deveni picturi în sarcasticul tablou al vieții, zâmbind agresiv celorlalte exponate, ne vom da seama poate, că am râs unei lumi care ne-a râs în față. Într-un final rămâne scopul vieții: de a ne lăuda pe noi vizibil pentru a ne minți în suflet. Judecătorii și cei care ne mai condamnă, ne vor fura și clipe, dar hai să nu-i lăsăm măcar o dată în viață, chiar dacă pe finalul ei, să ne facă fatarnici față de noi înșine. Acolo suntem numai noi, privind clepsidra vieții, de la intuneric spre lumină și iar spre întuneric spre a vedea și raze și un biet om atotputernic și fragil etern. Așa suntem și noi ca oameni, doar biete călăuze, pentru alte ființe pentru că de fapt suntem numai biete copii ale unui singur Zeu, un doritor de viață și niciodată moarte a unui suflet imperfect. Cam atât numai știm despre existența noastră până în momentul vieții prezente…

Recunoștința

Într-o perioadă în care viața ne oferă nesiguranță și neîncredere în vremurile viitoare, ar fi nevoie ca să ne oprim din drumul tulbure al acestor sentimente și să ne uităm în jurul nostru. Nu doar ca să ne uităm ci să și admirăm priveliștea și mai ales oamenii apropiați. Poate că peisajele vor rămâne tot acolo și după lungul și în același timp efemerul moment al existenței noastre de pe pământ. Oamenii însă nu vor fi veșnic aici. În special persoanele dragi sunt trecătoare și chiar mai fragile decât credem noi în această viață. Doar noi sau chiar ele consideră că sunt eterne și totuși ele nu sunt în acest fel pe pământ. De asemenea sunt persoane pe care le considerăm prieteni sau simple cunoștințe care trec prin viața noastră asemenea unui vânt liniștit de primăvară și pleacă lin sau năvalnic în funcție de vicisitudinile vieții. Oricum sunt, toate aceste persoane, lasă urme în memoria și îndeosebi în sufletele noastre. De la unele persoane învățăm, în parte, trăsăturile pozitive, dar și acelea negative. Din păcate de la unele persoane învățăm ca să nu fim ca ele. Acestor oameni, buni sau mai puțini buni, așa cum putem ca să-i împărțim, le datorăm anumite lecții predate de ei pentru studiul nostru în cursul vieții.
Din acest motiv ar fi nevoie ca să le putem fi recunoscători și să fim mulțumiți că au făcut parte din viața noastră. Poate că partea negativă nu au dorit ca să și-o expună, dar poate și-au atins limita lor existențială și spirituală. Iertand aceste persoane și mai ales pe noi contribuim la eliberarea stărilor negative din existența noastră și acceptăm rolul lor în povestea vieții noastre. Iubirea de sine și respectul pe care ar trebui să-l avem față de propria persoană ne îndeamnă să nu irosim timpul prețios pe care-l avem la dispoziție pe acest pământ și să ne lăsăm energia numai în mâinile acelor persoane care aduc ceva valoros. Este ideal până la urmă să fim recunoscători și față de propria persoană că suntem sănătoși și că am ajuns până în acest moment al existenței noastre. Suntem capabili de a ne lupta astfel cu valurile vieții întocmai cum sunt ele. Viața noastră poate să fie, în mare măsură, și cum decidem noi ca să fie, dar intotdeauna optimismul este de preferat pesimismului. Și totuși afară a fost în timpul zilei soare și a răsărit și luna și ne mai și ducem spre vară…

Mi e dor

Mi e dor de mine, în zilele senine și pline de zâmbete. Când totul pare frumos în jur și plin de armonie sufletească. Dorul meu este de oameni buni, cu bun simț și civilizați, unde respectul nu are un preț sau o funcție. Mă simt nostalgic după sinceritate și fidelitatea față de valori și de principii. O cinste, cum oamenii mi-aș dori să o dețină și să o aprecieze la ei și la cei pe care i întâlnesc. Diferența dintre oameni să se facă după capacitatea fiecăruia dintre ei. Să ajung în vârful unui munte, de unde lumea să mi se pară mică și să prind aripi spre entuziasm, cu inima mea până la cer. Mi e dor de ochii blanzi și primitori ai bunicii mele de la țară, unde în curtea casei sale, numai un cocoș, era stăpân și câinele, chiar dacă în lanțuri, zburda la aroma unui os. Să dau binete fiecărui trecător, care mergea întotdeauna cu un “Doamne ajută” și cu povestea lor nespusă tot. Dor îmi este și de bunic, care îmi povestea de bau bau și de pe vremea în care munceai din greu prin oraș. Mi e dor de Sala și de Moșu, bunicii ai mei duși prea devreme, care în felurite momente au ascuns parte din copilăria mea și dus-o sus, printre stele.
Undeva și dorul se îndreaptă spre locurile spre lucrurile simple și modeste ale unei lumi, pierite poate prea devreme, când dascălul acesta începuse un drum didactic poposind la sat. De asemenea, mă mai încearcă un gând, răzleț și cu aducere aminte, de fiecare școală unde am fost și uitat sunt iar. Aceste momente frumoase mai rămân acum și dorul se hrănește din ele și sunt mai mult decât recunoscător că am iubit și am suferit și am să mai iubesc încă o dată. Așa este viața aceasta, făcută ca înainte de toate acestea, lucruri lumești nesemnificative, să-mi fie dor mai mult de Dumnezeu.

A patra evaluată

Într-un răsărit de glasuri, pe un drum brazdat de ploaie, pamantiu și cu nori cenușii, se întrevede o sărbătoare. Este ziua glorioasă în care elevilor de patru clase se aplică o testare despre cunostiintele despre calcule și alte operații, matematică fie vorba. Mâine va fi despre limba românească care nu cuprinde emoticoane, tz, sh și alte genuri ci despre limba scrisă și mult prea puțin citită. Sub macaitul adult ca vârstă, pe un virtual covor roșu, vin invataceii în șir, distantati social ,cu mascutele pe față. Atent supravegheati, intră în distinsa clasă, fiind așezați pesemne într-o ordine de alfabet. Nauciti, bieții de ei, se lămuresc mai încet, fiind sfătuiți cum să se așeze de distinsa supraveghere. Câțiva, mai emoționați, încurcă numele cu prenumele sau sexul băiat cu fată, însă totul se rezolvă și încet, incep să scrie. Subiectele sunt pe logică , care oricum nu lipsește, dar este nevoie și de cunoștințe care sunt tot mai rare din bancă în bancă. Încurcati de simplitate, ei bifeaza și bifeaza și iar mai incercuiesc până ajung la ultima foaie și cu greu până la final.

Transpirati, nevoie mare, obosiți și încurcati, sunt curioși de rezultatele obținute care întârzie ca să apară. Nevoia evaluării este de a mai testa nivelul, offline de data aceasta. Sunt probleme de obicei și cu prezența psihică la școală, iar online a fost prea greu. Corectorii se adună, dibuind și rezultatele, care se comunică părinților, spre cunoaștere și aprofundare. La mijlocul lunii septembrie, toate acestea vor fi chiar în van, pentru că ajunși pe clasa a cincea vor fi luați de pe la începuturi.

Invataceii, bucuroși, pleacă în sfârșit acasă, mintea lor și interesul fiind în vacanță deja, de când soarele strălucește mai puternic și nu online. Cam acestea sunt evaluările, pline de hârtie și statistică, neavând o relevanță pentru a arăta capacitatea unui elev dintr-o oră. Adevăratul test este viața zilnică unde ajungem de insuficient la suficient, de la bine la foarte bine, pe măsura priceperii noastre. Restul este defrisare și de o prea mică relevanță pentru noi, oamenii simpli….

Un amurg îndrăgostit

Printre pașii cei grăbiți, de cu seară care se plimbă, se obsearva încă oameni îndrăgostiți, care de mână se plimbă. Poate sunt eu prea nostalgic, dar un gând îmi vine minte : despre a fi îndrăgostit.

Atunci când parcă totul era senin și ochii tot căutam o inimă , la un moment dat parcă au zărit și alți ochi, mai timizi ,care începuseră a se îmbujora. Parcă încep să mă desprind de pe pământ ușor și fluturași să se certe prin stomac neputincioși. Totul parcă prinde sens și inima începe să bată, tot mai tare și mai tare. Glasul ei părea un cântec încă de la prima vorbă, zambareata cum era, eu încep să spun cuvinte. Ea, sireata, mai răspunde, pare simplă și timidă, însă parcă nu știe ceea ce să spună și totuși privirea ei spune multe. Timpul, până la revedere, pare etern și fără noimă și începe să-și găsească un culcus, tiptil, printre ale mele gânduri. La zarirea ei plapanda, parcă inima mă anunță, că începe să bată, tot mai intens și eu zbor. Glasul ei mă aduce pe pământ și o poveste ,care încet, începe să curgă, despre ale ei și ale mele. Stabilim, la inițiativa mea, că avem multe ca să ne spunem, și atunci începem să vorbim la telefon, virtual și întâmplător. Parcă ne știm de când este lumea ,doi visători de frumos, și vrem să fim numai singuri, precum iar propuse el. Ea, prinzand și încredere, acceptă, fără să stea iar pe gânduri.

Până la momentul în care se revăd, inimile lor se intalnira, de atâtea ori în vis. Fata apare ca o rază, luminând a mea privire, și mă îmbrățișează scurt, parcă nedorind ca să arate cât este de ea sfioasă. Pașii noștri încep să curgă ,discutând de toate câte sunt în viața aceasta. La un moment dat mâna mea, mai tupeista, prinde un curaj nebun, și cuprinde a ei mână, lin, duios, găsind-o chiar fragilă. Ea zâmbește, parcă din basm desprinsă, fiind zeiță pentru mine, iar eu, o privire mai natanga. Pașii mici se tot desprind și încet, simt chimia, zbor mai des și tot mai des. La un moment dat ne oprim ,stăm pe o bancă, apropiați și admirăm apusul lumii. Buzele mele neastamparate pornesc o goană nebună și se apropie ușor de ale ei buze calde ,pline de savoarea parfumului îndrăgostit. Mierea simt și sunt pe un nor și admir de acolo cum doi îndrăgostiți s-au sărutat pentru prima dată.

De aici, ceea ce a mai fost, este cunoscut multor oameni. Poate au ajuns la căsătorie sau s-au despărțit deja .Totuși ,precum se știe , niciodată nu se uită prima întâlnire și nici chiar primul sărut. Depinde de fiecare dintre noi ,într-o egală măsură femeie și bărbat ,ca să fie păstrat gustul dulce de îndrăgostit și, apoi, chiar de iubire, atât cu rele cât și cu bune și să nu mai aruncăm la coș o inimă sinceră pentru un moft sau pentru alte lucruri. A distruge, cred și astăzi, o iubire este foarte ușor, dar a o păstra și a evolua cu partenera sau partenerul, este mult mai greu și infinit mai frumos.

Viața din punct de vedere subiectiv

Viața este întotdeauna subiectivă pentru că o trăim din punctul propriu de vedere .Trăim văzând cu ochii noștri, percepem lucrurile și oamenii așa cum putem și cum ne este și “bagajul ” vieții”. Suntem până la urmă tot ceea ce am trăit ,cu bune și cu rele ,și tot ceea ce am simțit în momentul actual. Nu suntem vinovați de trecut și nici de vâltoarea sa .Toate acestea contribuie la modul în care relationam cu celelalte persoane și la modul în care le percepem .Suntem vinovați doar de un prezent și un viitor pe care-l facem în clipa prezentă ,fiind responsabili de el. Pentru că nimeni nu este de vină de trecutul nostru, singura sarcină a noastră este de a-l accepta. Nefiind datori nimănui ajungem să ne fim datori numai nouă. De fiecare dintre noi depinde pentru a conștientiza că poate să existe în viața noastră un moment zero și de un nou inceput. Decizia și puterea se află în mâinile noastre fiind nevoie doar de o dorință care vine tot din noi. Aceasta se poate întâmpla numai când suntem pregătiți și când credem că nu suntem perfecți. Până la urmă nu avem nimic de pierdut dacă încercăm. .

O poveste vaccinata sau un pamflet

A fost o dată ca în povești și este de un an de zile, o zi sfântă în calendar precum alta nu este. Nu este Crăciun și nu este Paști, ele sunt sărbători minore ,și nici măcar trecerea dintr-un an în altul. Este o zi despre frumos și care este veselă, în care sărbătorim o adevărată stare a fiecăruia dintre noi precum alții nu suntem. A fost fixată în calendar pentru fiecare dintre noi și are un ritual specific și chiar o urare, unică în lume, atât este de profundă.

În această zi, căci despre 15 mai este vorba, tot ceea ce a fost rău este dus și totul este bine. Încă din intrarea în această zi, la miezul nopții, fiecare credincios a fost obligat să iasă din casă. Ar fi fost frumos ca să se îmbrățișeze cu jandarmii și poliția locală pentru a sărbători libertatea. Mai departe, toți oamenii ar fi putut să arunce măștile pentru a le lua numai în spațiile publice unde, se pare ,că Covid cu valurile sale, încă mai umblă liber. Din acest moment oamenii adresează tradiționalul “A relaxat” la care se răspunde “Adevărat a relaxat”. Fiecare credincios este obligat ca să facă reuniuni cu multe persoane. Deci dacă credeam că am scăpat de corvoada nuntilor ei, aflați ,că nu am scăpat. De asemenea fiecare om,care a fost responsabil până acum și care a purtat masca pe bărbie sau sub nas, poate să se protejeze de Covid numai dacă vagabondeaza prin locuri neumblate de lume. Având în vedere, că totuși pericolul covidian nu a trecut, se organizează o competiție, care face parte din calendarul relaxării, unde se aleargă după vaccin, purtând numele de “Maratonul vaccinarii”. Dacă tot s-a dat liber la nunți și pentru a recupera decalajul și maratonul ține trei zile și trei nopți. Intervine aici, conștiința fiecaruia și dorința de îmbulzeală cu alți indivizi, mai ales că sunt multe frustrări acumulate în această perioadă de tristă amintire.

După trecerea zilelor de sărbătoare fiecare învățăcel din urbea târgului de pe râul Mureș se întoarce ,cu forțe proaspete, pentru “a ingrasa porcul în Ajun”, mă scuzați, la școală. Pentru diferite comunități încă, regizorii DSP pun în aplicare diferitele scenarii, în funcție de incidența prezentă pe comună. Roșu ,galben și verde sunt culorile noului steag din învățământ. Cum toate sunt frumoase pe aceste plaiuri chiar am văzut astăzi, într-una dintre plimbări, câțiva câini care purtau colaci în coadă și umblau chiar pe malurile Mureșului, răul părea din lapte, care erau din mămăligă. În aceste condiții avem și flori și avem și verdeață și chiar nu există niciun motiv pentru care să nu trăim bine! De restul ne ocupăm la toamnă când poate vine un alt val de stres covidian sau vreo altă tulpină. .Carpe diem până atunci!

Dimineața mai optimistă

În clipele ce se revarsă încet, se desluseste și cerul, ascuns de norii plumburii și vestitori de ploi. Stropi, mari sau mai mici, de ploaie, așteaptă doar semnalul, din partea curentilor de aer, pentru a brazda pământul. Ciripiturile dese, cu un parfum de vară, ceartă semnalele ploii deja. Rusinati și leneși, se retrag deocamdată, așteptând clipa de racorire anunțată de oameni și sperata chiar de vicisitudinile vremii. Trezirea, pare molcoma și un zgomot vag arată că, undeva sunt pași care totusi se îndreaptă. Liniștea, nu va fi eternă pentru că zgomotul parcă nu s-a trezit duminica, așa de dimineață. Un falfait de aripi binecuvanteaza văzduhul, pesemne este o surata a ciripitorilor prezenți. Admiră, cum un câine este detectiv de dimineață, adulmecand mirosul unor voci și aroma florilor astăzi. Gândurile vocilor, cel puțin așa devreme ,ar trebui să fie puțin mai optimiste pentru că nu are rost să stricăm o zi de mai cu gândurile de ieri și chiar mai trecute. “Suntem mai liberi parcă așa fără de mască când suntem mai solitari pe stradă. ” se auzi o voce de parcă oamenii in general nu poartă măști când sunt cu alte persoane. Chiar aceia mai haini în suflet poartă mai multe măști și dacă ne arată partea lor negativă nu este vina lor. Nu cred că au participat încă, așa de dimineață, la maratonul vaccinarii cu bunătate și optimism. Dau și ei, sărmani, ceea ce au în suflet, traume, griji ,frică și neacceptarea binelui. Poate că ar fi o idee ca să se organizeze în fiecare zi maratoane de vaccinuri cu frumusețe în suflet și fiecare dintre noi să fim plătiți pentru fiecare gând optimist și faptă bună pe care o facem. Și totuși eu mai am, cel puțin în dimineața aceasta, speranță că mai sunt și oameni buni și frumoși în locurile acestea….

Seara trecută

O zi ca oricare alta

 Ceasurile de seară de obicei ar trebui să fie pentru a reflecta în privința zilei. Această activitate presupune ca gândurile negative de astăzi să-și găsească soluția într-o zi viitoare, iar cele optimiste să fie hrana somnului nocturn. Însă nu știu dacă avem neapărat un etalon reprezentativ pentru ceea ce mai înseamnă rău sau bun în ziua de astăzi. De exemplu unele persoane dacă jignesc devin mai bune în ochii lor și al altora ca ei. De dimineață, o persoană se simțea mai bine, dacă urla în gura mare la anumiți polițiști că legea este făcută pentru oameni și că faptul că el nu are voie să treacă în interiorul Platou-lui din Târgu Mureș reprezintă o încălcare a legii. Deci persoana respectivă poate așa doarme liniștită in această noapte. Nu are relevanță că el, Manyai, a fost condamnat la închisoare pentru crimă și viol. În această zi si-a cerut dreptul ca și cetățean obraznic obișnuit ,găsit des în orașul de pe râul Mureș. În privința oamenilor răi sau naivi sunt considerați acei oameni, cu bun simț ,ce-i drept foarte rari ,care se duc la Platou doar pentru relaxare, iar aceasta, de cele mai multe ori, se face cu gura închisă și doar respirând, abdominal, aerul proaspăt de pădure și admirand florile din zona limitrofa. Pentru aceste persoane verdeata reprezintă o hrană a sufletului nu o substanță demnă de a fi prizata pentru a crește volumul asistenței. Cel puțin jandarmii se prezintă la datorie doar a se liniști după incursiunea nemiloasă printre măștile din oraș. Vorba aceea celebră ca să citez “Somnul națiunii naște monștrii “. În cazul acesta și rațiunea doarme adânc, visând poate vremuri mai bune, fără mască și distantata social. Pentru celelalte persoane mai există o carte ideală departe de această lume și un mic strop de liniște .Ursule, ursule ,de ce te-au prins ?

Introduce Yourself (Example Post)

This is an example post, originally published as part of Blogging University. Enroll in one of our ten programs, and start your blog right.

You’re going to publish a post today. Don’t worry about how your blog looks. Don’t worry if you haven’t given it a name yet, or you’re feeling overwhelmed. Just click the “New Post” button, and tell us why you’re here.

Why do this?

  • Because it gives new readers context. What are you about? Why should they read your blog?
  • Because it will help you focus your own ideas about your blog and what you’d like to do with it.

The post can be short or long, a personal intro to your life or a bloggy mission statement, a manifesto for the future or a simple outline of your the types of things you hope to publish.

To help you get started, here are a few questions:

  • Why are you blogging publicly, rather than keeping a personal journal?
  • What topics do you think you’ll write about?
  • Who would you love to connect with via your blog?
  • If you blog successfully throughout the next year, what would you hope to have accomplished?

You’re not locked into any of this; one of the wonderful things about blogs is how they constantly evolve as we learn, grow, and interact with one another — but it’s good to know where and why you started, and articulating your goals may just give you a few other post ideas.

Can’t think how to get started? Just write the first thing that pops into your head. Anne Lamott, author of a book on writing we love, says that you need to give yourself permission to write a “crappy first draft”. Anne makes a great point — just start writing, and worry about editing it later.

When you’re ready to publish, give your post three to five tags that describe your blog’s focus — writing, photography, fiction, parenting, food, cars, movies, sports, whatever. These tags will help others who care about your topics find you in the Reader. Make sure one of the tags is “zerotohero,” so other new bloggers can find you, too.