Insuficiența

În viața noastră, de multe ori, avem numeroase dorințe și idealuri. Pentru a se realiza muncim pentru a pune visele în practică. Indiferent de ele și de natura lor constituie o motivație în plus în viața de zi cu zi. Realitatea noastră parcă începe să prindă un sens când avem o motivație. Cei care au copii poate au și dorința de a face totul pentru copiii lor, chiar dacă munca lor nu este recunoscută. Numai atunci, când ei vor avea la rândul lor copii vor știi cât de greu este să crești un copil. Locul de muncă nu mai este atât de stresant și nici relațiile cu semenii noștri nu mai sunt atât de toxice cât timp avem un scop în viață. Zâmbetele, mai devreme sau mai târziu, sunt primite cu zâmbete și râsetele la fel. Totuși, muncind și sacrificandu-ne timpul dorim ca să primim rezultatele pe măsura muncii noastre. Dacă ele nu apar tindem să fim dezamăgiți și mulți dintre noi renunță la scopul lor. Merg după vorba populară “nu a vrut Dumnezeu ca să fie “. Nici nu mai avem răbdare și nici dorința de a lupta pentru scopul nostru. Lupta nu înseamnă că trebuie ca să fie ceva greu chiar dacă cere, așa cum spuneam, sacrificii. În acel moment ar fi nevoie ca să ne uităm în oglindă și să ne dăm seama de ce am început ca să visăm la scopul nostru. Nu cred că motivul ar fi atât de pueril ca să ne gândim că ne-a făcut rău. Lecția consecvenței și a răbdării, în schimb, ne învață altceva și anume că doar aceia care nu au renunțat la scopul lor și-au îndeplinit visele. Viața este foarte imprevizibilă și atunci poate că suntem mai aproape decât credem sau chiar vom obține mai mult decât sperăm în realizarea scopului nostru. Oricum, dacă am fost capabili ca să vizualizam momentul ideal al scopului nostru și ne-a făcut atât de fericiți poate că merită câteodată ca să fie condimentat și cu dezamăgiri sau frustrări. Dumnezeu, Universul, subconștientul nostru poate vrea ca să ne testeze dorința noastră de realizare a viselor noastre și nu ca să ne impiedice în înfăptuirea lor. A avea un vis, indiferent de vârstă sau moment, este un dar și cum cadourile nu se refuză și nu se aruncă așa nici visele și scopurile noastre nu sunt de aruncat la coșul de gunoi al vieții noastre. Poate că ar fi încă nevoie de ceva, cât de mărunt, care nu am făcut până în acest moment. Ne suntem datori nouă ca să încercăm și să încercăm până când vom obține ceea ce ne dorim de la viața aceasta. Într-o zi tot vom reuși și nu ne va părea rău. Învingătorii sunt acei oameni care nu au renunțat și au mai luptat. Așa că spor la muncă și la fabricarea viselor!

  • Nemulțumirile

    Trăim în zilele noastre în perioada nemulțumirii. Epoca pandemică continuă pe același scenariu de anul trecut din aceste vremuri. În perioada lunii octombrie spre sfârșit și începutul lunii noiembrie Covidut o ia razna în România. Ceea ce a adus nou anul acesta în luna octombrie sunt două aspecte. În primul rând uniforma pandemică este însoțităContinue reading “Nemulțumirile”

  • Momente de viață

    MOMENTUL DIN VIATA CAND COPIII TREBUIE SA DEVINA INDEPENDENTIVulturoaica, atunci cand isi alege tatal puilor sai, rupe o crenguta cu ciocul, se ridica la o inaltime mare si incepe sa planeze in cercuri cu ea.Atunci când în jurul ei încep sa se adune vulturii, ea lasă crenguța sa cada jos. Masculul care reușește sa prindăContinue reading “Momente de viață”

  • Un nou început

    Când viața ne oferă șansa unui nou început am putea să lăsăm totul în spate. Trecutul să rămână în spate și să apreciem prezentul. Visele din prezent sunt în alte părți mai înălțătoare și dorința de a fi mai buni ne însoțește. Se topește însă în van și devine o iluzie deșartă cu fiecare pasContinue reading “Un nou început”

  • Un alt minut de poezie

    CANTECde – GEORGE COSBUC –“A venit un lup din crângŞi-alerga prin sat să fureŞi să ducă în pădurePe copiii care plâng.Şi-a venit la noi la poartăŞi-am ieşit eu c-o nuia:“Hai la maica să te joace”- “Lup flămând cu trei cojoace,Eu chemam pe lup încoace,El fugea-ncotro vedea.Ieri, pe drum un om săracÎntreba pe la vecine:“-Poartă-se copiiiContinue reading “Un alt minut de poezie”

Comunicat de urs

Bună ziua. Mă scuzați de un eventual deranj, dar sunt ursul din Corunca.Nu este un nume al unui cântăreț de manele. Sunt chiar ursul care de dimineață Roalert l-a reperat în localitatea Corunca de pe strada cu aceeași nume din județul Mureș. Țin ca să menționez că veniturile mele au crescut numeric și valoric în ultima perioadă. Am vândut, în mod deosebit, cireșe, miere de albine și fragi în urma cărora am strâns o sumă considerabilă de bani. Prin urmare, astăzi de dimineață mă duceam la reprezentanta Toyota din localitatea Corunca pentru a-mi achiziționa o mașină. Mă deplasam cu viteza legală urseasca în scopul de a-mi ușura deplasarea prin pădure. Odată cu detrisarile pădurii din ultimii ani, drumul pe patru labe nu mai este rentabil și atunci am ajuns la concluzia achiziționării unui mijloc de transport care să-mi faciliteze deplasarea. Nesimțiții de la Roalert au fost anunțați de un vânzător de la reprezentanța Toyota cu care cred că nu m-am înțeles la preț. Când am spus, ca să citez “Mor mor dujmanii mei/când mă vor vedea în Toyota “, a făcut pe mortul. Cu o ultimă suflare a anunțat Roalert. Personal îmi scapă modalitatea, dar presupun că a trimis un beep sau ceva. M-am speriat și am luat-o la fugă.

Sper că această problemă se va rezolva curând și îmi voi putea achiziționa mașina mult dorită. Acest incident neplăcut sper că va fi evitat pe viitor. Vă mulțumesc anticipat pentru înțelegere și amabilitate! Ursul din Corunca

Rugăciunea leneșă

România noastră, aceea de toate zilele și care ne ocupă tot timpul, dă-ne nouă astăzi muncă puțină și bani mulți în scurt timp. Ne iartă nouă dorința de a munci, dar promitem că ne va trece. Oricum munca nu a omorât pe nimeni, dar chiar nu are rost să riscăm. Dacă vedem că avem chef de muncă ne așezăm și așteptăm ca să ne treacă această dorință diabolică. Ne ducem la locul de muncă pentru a ne odihni și nu pentru a munci. Munca aduce numai boli și noi vrem ca să rămânem sănătoși. Oricum lenea nu a omorât pe nimeni. Oameni buni la suflet iertam greșelile șefilor noștri și ale acelora care ne pun ca să muncim. Sunt și ei ființe nestitutoare si încă o dată se dovedește că numai cine muncește greșește. Noi, dorind ca să fim perfecți, nu vrem ca să producem stricăciuni și lucruri stupide și atunci este clar că ne-am născut odihniti și vrem ca să dormim în continuarea vieții noastre. Nu ne duce pe noi în ispita de a munci pentru că așa cum s-a dovedit și în proverb, numai cine a săpat groapa altuia a căzut singur în ea. Cu alte cuvinte, nu săpăm nu cădem în gropi. Te rog, Doamne, izbaveste-ne de activitatea fizică propusă de șefi odiosi care ne doresc numai răul dorind ca să ne pună să muncim. Noi nu vrem brățări de aur muncitoare pentru că nu merită efortul. Ele sunt primite numai de sclavi și nu suntem chiar așa. De asemenea este și pentru proști care sunt singurii care depășesc infinitul. Până la urmă facem școli în sensul de a le construi. Nu să stăm în școală este expresia ci să mergem la școală. Nu înseamnă acest aspect că trebuie să și rămânem acolo sau cel mult putem face o vizită scurtă. De parcă dacă ne ducem la mare și rămânem acolo. Consider că ajunge școala vieții pentru oamenii ca noi. A noastră este împărăția lenei, a banilor câștigati în scurt timp și fără efort. Așa să-ți fie și Ție voia, Doamne! Amin!

Impresia

Trăim într-o lume în care impresia contează mai mult decât realitatea. În mediul virtual arătăm locurile unde ajungem, ceea ce suntem în stare să gândim sau cum suntem capabili să copiem un citat celebru. Cu cât este mai inteligent, nu este chiar atât de greu, avem admiratori mai mulți. Femeile cu haine mai puține haine atrag mai multe aprecieri decât o persoană care a participat la un război. Lăudăm relațiile în care suntem, făcându-ne profiluri comune pentru a arăta legătura strânsă. “Eu cu iubi ” la mare, munte, la restaurantul X sau Y prezintă relațiile perfecte. Cererile de căsătorie trebuie oficializate în mediul virtual pentru că altfel nu sunt oficiale. În prezentarea noastră este nevoie ca să ne evidentiem școlile parcurse, toate locurile de muncă ocupate devenind un real CV pentru angajatori. Activitățile din timpul liber este nevoie ca să le etichetă m sau descrie pentru a arăta lumii cât suntem de activi. Ajungem la ideea “ce zice lunea pe facebook sau instagram “.

Din acest motiv, consider că toată lumea dorește ca să impresioneze pe restul oamenilor. Satisfacerea orgoliului personal este la modă mai mult acum în prezent decât în alte vremuri glorioase. În realitate suntem mai publici decât credem și libertatea noastră nu mai există. Oricum momentele fericite nu le aducem în mediul virtual ci le simțim . Poate doar atunci suntem liberi și independenti de lumea înconjurătoare. Riscăm astfel în goana de a impresiona, devenind o turmă, de a fi sclavii placerilor altora, nu ale noastre. În acel moment, ne dăm seama că de fapt suntem supuși unei dictaturi care ne controlează timpul sau emoțiile și suntem manipulați după oglinda altora. Prieteniile și relațiile suferă din acest motiv pentru că se duc după tipare care nu întotdeauna sunt reale. În tot acest timp, pierzând timp prețios, ajungem să nu ne mai știm adevărata personalitate cu propriile nevoi și dorințe. Atunci când le acceptăm vom fi cu adevărat liberi și nu ne va interesa părerea altor oameni. Judecăm și condamnăm orice aspecte ale oamenilor când de fapt ar fi frumos ca să fim numai judecatori pentru noi și viața noastră. Sper că de data aceasta, nu v-au impresionat aceste rânduri pentru că nu caut aprecieri de serviciu ci pur si simplu mi-am exprimat părerea care poate fi contrazisă oricând constructiv. Distructivi suntem toți oamenii în mai mică sau mare măsură, dar de a critica constructiv..mai greu

Himeră

Ascultă-mă, te rog și oprește-te puțin din drumul vieții tale. Ia în seamă totuși, bătăile inimii mele, rostește numele tău cu fiecare bătaie a sa. Ea nu cerșește clipe infinite. Tresare de fiecare dată când simte viața în ea și nu cere prea multe. Aplaudă sentimente și alungă golul interior. Exultă când absoarbe senzația de un întreg devenind fericită că poți ca să o asculți. Presimte momente frumoase, molfaind din ele. Ea uită și de mine preferându-te pe tine. Alungă și rațiunea, rămânând doar cu tine. Dansează în ploaie și râde la soare, incruntandu-se des și nu are supărare decât pe veselie. Plăcerea ei respiră când nu cunoaște tot, fugind de întuneric, venind tot spre lumină. Tu mai ascult-o încă pentru că nu-ți oferă multe și dăruie totul. Urechiusa ta desmiardă a sa trăire și tu oprește-o încă spre a veni spre tine. Natafleata cum este te-ar cuprinde toată, sarutandu-te din capsor până în tălpi toată. S-ar opri peste tot, aici și acum, atât cât mai există, nefiind rușinată ci numai nesimțita. Totuși, ascult-o cum numai tu știi, poate, căci timpul se oprește și cunoaște numai șoapte. Umbrele pesimiste pleacă când tu asculți inimi. Tu iar ascult-o pe a mea, fără să vreau mai mult. Dacă aș cere ceva vreau ca tu să-mi acorzi vise și iluzii efemere care nu se întâlnesc cu realitatea din noi. Semnele vieții vin pentru a oferi pace și inima nu știe și încă tot mai bate. Poate că așa a fost scris și inimii mele ca să viseze bucuros la dulci și sfinte himere.

Blândețea

Printre picături de ploaie care se revarsă viața ajunge și blândețea spre a străbate atmosfera. Într-o lume în care totul pare să demonstreze că agresivitatea crește precum și obraznicia, a fi blând și bun sunt chiar defecte grave. Trecerea timpului îngroașă parcă, faptul că nu simțim aceste sentimente ci chiar ne îndepărtăm de viața în sine. Ele reprezintă senzațiile noastre încă de la venirea pe lume. Primele trăsături au fost blândețea și bunătatea, iar apoi am cunoscut șantajul că dacă vom plânge se va îndeplini o dorință de a noastră. Neștiind cum să precizăm ceea ce vrem poate de multe ori primeam cu totul altceva. Apoi, prinzând glas am început ca să stricăm cuvintele și pe măsură ce am înaintat în vârstă alte persoane au decis pentru noi. În zorii vârstei care s-a vrut adulte am început să știm ceea ce dorim de la viață și atunci, dacă nu le primeam, am devenit frustrați și plini de venin. Acestea au funcționat cu excepțiile de rigoare până în momentul în care am început ca să ne punem pe noi sub semnul întrebării. Ajungând la vârsta înaintată, de cele mai multe ori, devenim buni și blanzi față de copiii noștri sau nepoți, iar cu ceilalți după preferințele și clasificările noastre. Pierdem ideea de blândețe, fără a înțelege semnificația ei și o găsim astfel numai în cazurile menționate de mai sus. Vina însă ne aparține cu desăvârșire pentru că nu am știut cum să reacționăm în fața vieții și goana după bani ajunge, de multe ori, ca să ne dezumanizeze, pierzând tot ceea ce era bun și blând în noi. Preferăm spiritul turmei și să căutăm toate motivele pentru a ne disculpa. Dacă tot sărbătorim ziua copilului, poate nu ar fi o idee absurdă, dacă tot nu sunt prezente aceste sentimente, să avem o zi a blândeții, o alta a bunătății și o alta a dăruirii. Numai așa ar putea ca să ne intre în obicei de a avea aceste trăsături. Tot așteptând copii, nepoți sau o vârstă înaintată nu vom avea succes. Eventual ne vom da seama că a fi bun sau rău reprezintă în cele din urmă o alegere. Inteligența nu se măsoară în bani, cărți citite, case construite ci ceea s-a deprins din toate aceste activități. Pentru cine are ochi ca să vadă și suflet ca să simtă va fi mai ușor, iar pentru restul oamenilor este poate o calitate fără noimă. Bucuriile vieții și ceea ce rămâne după noi sunt facute tocmai, din bunătate și blândețe. Poate este suficient ca să te știe numai lăutarii și furnizorii de mașini sau porcii, însă pentru mine nu ajunge…

Din absurditatea zilelor noastre petrecute acum un an

Am așteptat un miracol de la Covid 19 ca să schimbe oamenii. Bineînțeles că nu s-a întâmplat, dar nici Covid nu a dispărut. Am sperat că oamenii nu se vor mai considera superiori și aroganți sau puși pe scandal. Am crezut că oamenii nu te vor mai clasifica după banii pe care-i ai. Nici măcar o mașină dacă ai să nu conteze. Lumea se împarte, Covid dragă, conform funcției pe care o are. Dacă ești profesor sau doctor sau muncitor necalificat. În funcție de acestea se creează relații între oameni. Cei care se consideră superiori devin și aroganți și se uită cu dispreț la alte persoane. În același timp sunt puși pe scandal cu oricine și oriunde. Sunt convinși că au tot timpul dreptate și nu suportă să fie contrazisi. Iar dacă au fost și în funcție de conducere deja se consideră zei pe Pământ. De asemenea te privesc în funcție de cum te îmbraci sau ce încălțăminte ai. Și cum consideră că după Dumnezeu sunt ei tratează pe ceilalți ca pe nimicuri. Ce este cel mai trist și tragic este că s-ar putea să cunoști acei oameni de când nu erau bogați sau în funcții de conducere. Oricum oamenii se schimbă de multe ori în funcție de interese. Valorile morale ca cinstea, corectitudinea, bunul simț nu mai sunt la modă. Cu cât ești superior, arogant, pus pe scandal și badaran cu atât ai mai mult de câștigat. Am ajuns să trăim într-o lume în care amabilitatea să fie considerată flirt. Oamenii mai civilizați sunt priviți ciudați, iar cei cu bun simț să devină proști.
Dacă trebuie să mă adaptez într-o lume a superiorității declarate și nefondate, a aroganței, a castigului unei dispute a celui care are voce mai tare, a badaraniei prefer să nu intru în ea. Dacă trebuie să mă clasific în funcție de bani sau funcție prefer să nu o fac. Și dacă cineva mă crede inferior pentru că nu am mașină prefer să mă creadă inferior. Oricum Socrate nu spunea celorlalți că este superior ci oamenii își dădeau seama ei că el este superior. Așa că dragă prietene Covid 19 ai dezamăgit prin lecția ta. Ai demonstrat în schimb că există prostie infinită, superioritate, aroganță și scandal. În rest recunosc că știu foarte puțin din ceea ce se poate cunoaște, dar când mă uit în jur prind curaj…

Beculețele

În liniștea nopții când gândurile se aștern domol peste oraș, suntem noi, beculețele care stăpânesc lumea. Cerem un așternut vremelnic, liniștit și nu vrem decât o respirație profundă pentru a putea trăi. Voi, voci absurde, pieriti din lumea noastră căci pacea cere dreptul de a poposi aici. Acum pare imensă această stare a noastră și am muncit enorm pentru a cerși acest dar al nopții. Luna chiar ne îndrumă în demersul nostru și nimic nu se opune decât umbra glasurilor umane. Motoarele pleaca și ele în căutarea unui zgomot palid care ușor se pierde de auzul nostru. Doar umbra îndepărtată pare atât de aproape acum. Noi o nu o vedem și totuși o simțim întocmai ca o nălucă a timpului care ne înconjoară vremelnic. Îmbrățișarea ei pare un elixir posibil pentru lumea aceasta. Dansăm pe o melodie a doi îndrăgostiți, care de abia se mai distinge în goana noastră după mii și mii de stele. Cerul se ascunde încă după nori și apare câte o lumină mică care pâlpâie și tot mai pâlpâie, parcă aducând o speranță a unui viitor mai bun. Trecutul nu există, prezentul pare etern și viitorul nu a venit încă, aici pe aceste meleaguri. O mică arătare mai miauna cu noi, tresărind la fiecare zgomot, pășind prin iarba deasă care-și așteaptă coasa care pare încă atât de nemiloasă. Noaptea aceasta cred că are un sfârșit pesemne și somnul vremurilor noastre se lasă iar așteptat de o lume mai fidelă gândurilor sale decât de liniștea eternă. Pacea vremelnică, totuși, este adusă de un Moș Ene plapând și tot mai garbovit. Istovit el vine, aducând cu el visuri, mai bune și nebune, precum este și firea umană. Clipele există seara pentru a zbura gândul în alte lumi mai bune, nemascate de griji. Liniștea o ascultăm acum și un latrat de câine care se ceartă cu Cerul, ne mai împiedică spre a așterne stingerea umană. Poate că în lumea aceasta, ar mai fi nevoie de gândurile vesele și optimiste care nu vreau să ocupe Pământul. Cine știe oare unde se duc ele când oamenii dorm și liniștea se așterne în aceste locuri, simțite dintr-un beton armat. Nu ne este dat să știm chiar toate ce suntem pe lume , pentru că suntem doar biete beculețe, dintr-un oraș cu oameni, înconjurat de dealuri și cu măști efemere, pline de tencuiala timpurilor noastre.

Zilele noastre fericite

În sinceritatea zilelor noastre, ne plângem de foarte multe lucruri. În primul rând, nu ne place locul de muncă și așteptăm ziua de vineri pentru a ne trăi, marea majoritate dintre noi sau zilele libere din timpul săptămânii pentru alte persoane, viața. Faptul că avem impresia că ne-o trăim și în realitate doar respirăm, este alegerea fiecăruia dintre noi. În altă situație ne plângem de familie, de soție sau soț, că nu ne tratează cu respect și atenție. Cu toate acestea, cărțile despre relațiile sănătoase și chiar parenting sunt vândute ca și pâinea caldă. Mai departe, ne plângem de fidelitate și devenind o pasăre foarte rară și nestemata, iar a fi moral în ziua de astăzi este catalogat ca o prostie. Oricum nu-și dau seama că de fapt cei care înșeală se mint pe ei și cel înșelat înșeală la rândul lui. Deci se distrug mai multe persoane din simplul egoism, narcisism și neștiind ca să comunicăm și să acordăm atenție partenerului de viață și respectul cuvenit. Ne plângem astfel, de răutatea oamenilor, de lipsa lor de sinceritate, de minciunea și falsitatea lor. Mulți dintre noi găsesc ascunderea propriilor frustrări în aceste trăsături și împrăștie de fapt ceea ce au în suflet. Nu mă miră astfel că, părinții nu mai sunt apreciați de copii decât ca ceea ce pot moșteni de pe urma lor și nu ca să le facă viața mai frumoasă. Să nu uite acești oameni că legile Universului funcționează cu efect de bumerang, primind ceea ce dăm, atunci când ne așteptăm cel mai puțin și de unde ne așteptăm cel mai puțin. Dacă totuși, anumiți oameni consideră că suntem săraci, atunci ideea mea de bogăție este diferită de a lor care sunt niște bieți anonimi, mai goi decât Adam și Eva la un loc. Poate că pentru aceste aspecte mai trebuie ca să fie educație, nu numai bani. Într-un final ne plângem că ne plângem despre alte persoane și că vremurile nu sunt cele mai bune.

De fapt aceasta este adevărata pandemie în ținutul carpato-danubiano-pontic, de a fi răi și de ne plânge de orice trăim. Dacă s-ar putea ca să lucrăm foarte puțin sau deloc și să primim salarii de mii de euro ar fi ideal. Personal cred că, a fi bogat în ziua de astăzi este ca să nu judeci sau să cataloghezi oameni, liberi în gândire tradus pentru cei cu ceva cultură, nu numai la nivelul cerealelor. Să apreciem locul de muncă, pentru că sunt oameni care nu pot lucra, familia, pentru că poate nu întâmplător am atras-o, oamenii în general, cu tot cu defectele și calitățile lor pentru că nici noi nu suntem perfecți. În locul răului, ar trebui și chiar ar fi drăguț ca să trimitem bine și foarte bine. De rău, se ocupă alte entități pe măsura priceperii și rezistenței noastre care le va putea trece. Totuși vremuri frumoase trăim, atunci când soarele zâmbește și nu ne deranjează ploaia că oricum va ploua. Atitudinea noastră față de viață face viața frumoasă sau urâtă așa că puțin optimism și detașare nu ustură ci chiar sunt indicate.