Magnetismul rar al binelui

În viața aceasta întâlnim tot felul de oameni cu care încercăm să legăm relații frumoase. În viața fiecărui om dorim ca să lăsăm câte un zâmbet sau un umăr pentru momentele grele. Numai că ne așteptăm ca și oamenii cu care intram în contact să facă la fel în momentele noastre grele. Așa cum ne așteptăm de altfel chiar dacă nu credem în momentele fericite toată lumea este alături de noi, iar în momentele grele foarte puține persoane ca să nu chiar spune nicio persoană este lângă noi. Obișnuindu-ne cu aceste aspecte tot ajungem ca să dăm șanse oamenilor indiferent de cât de singuri suntem în momentele grele. Pentru că de fapt lacrimile noastre le scriem pe propria noastră pernă și este chiar recomandabil să nu le știe lumea. Oricum persoanele ori au un interes în privința noastră ori nu le interesează problemele noastre. Cea mai importantă categorie sunt totuși persoanele care ne asculta fără niciun interes ascuns și care manifesta autenticitate în ascultarea noastră. Aceste persoane reprezintă de fapt magnetismul binelui pe care-l împrăștiem în lume și de obicei se întoarce în foarte puține persoane. Pentru numărul rar de acest fel de persoane merită ca să fim buni și cu celelalte persoane care mai devreme sau mai târziu ne-au dezamăgit sau ne vor dezamăgi. O persoană bună la suflet valorează cât un infinit de frustrări și lacrimi venite din tot atâtea părți. Cu astfel de persoane devenim și noi mai buni și poate din acest motiv merită ca să le apreciem cu fiecare ocazie. Pentru restul persoanelor există indiferență sau lipsă de așteptări de bine din partea lor.

Filmul sau cartea?

Este o dezbatere de când există ecranizările cărților. De multe ori oamenii preferă filmele pentru că sunt mai comode, iar un abonament pe HBO sau pe Netflix nu este chiar atât de scump. În acest sens evadam ușor din viața reală fără a ne consuma energia. În schimb cartea are ceva ce filmul oricât s-ar strădui nu are decât într-o mică măsură și anume gândurile, senzațiile sau sentimentele protagoniștilor. O imagine mișcătoare face cât o mie de cuvinte, dar reacțiile interioare nu pot fi redate în același stil în film. O carte practic ne desprinde de lumea în care existăm și ne transportă în paginile cărții. Practic putem vizualiza tabloul și sufletele personajelor fără a depune prea mult efort, iar partea interioară poate ca să fie suficient de captivanta tocmai datorită acestui aspect. O carte bună ne ține cu gândul la acțiunea ei și nu este întreruptă de publicitate. Noi putem ca să o întrerupem atunci când dorim ca să luăm o pauză. Cunosc puține filme care sunt mai bune decât cartea și poate un exemplu ar fi “Pacientul englez” în care filmul reda mult mai bine acțiunea și povestea de iubire imposibilă și pasională decât cartea lui Michael Ondaatadje. În rest puține ecranizări ale filmelor sunt mai bune decât cărțile. Binenteles că exemple mai pot ca să existe în ambele sensuri, dar de multe ori ar fi nevoie ca să preferăm cartea pentru că ne ajută ca să ne exprimăm corect, să vorbim fluent, să acumulam cunoștinte și să gândim mai ușor. Așa că poate merită o temă de reflectat în perioada actuală de dorință de a evada din cotidian și de a aprofunda acest subiect de căte ori avem ocazia. Cel puțin doar așa vom putea sărbători viața care de cele mai multe ori bate și filmul și cartea la un loc. În rest lucruri bune și mai ales nebune găsim la tot pasul!

Doctorul Moaște (pamflet)

În vremurile de pandemie când Covid face ravagii printre oameni prin infectări și victime avem o singură șansă. Nu ne referim la doctori sau medicamente ci o soluție care va îndepărta Covid definitiv și irevocabil. Cu sloganul “Un pupat salvează vieți ” Doctorul Moaște face adevărate minuni. Pentru a ajunge la el va trebui să circulam babă la babă sau cât mai apropiați unul de celălalt pentru că pe raza de acțiune a Doctorului Moaște Covid nici măcar nu se apropie. În aceste condiții pericolul de infectare nu că este zero ci nici măcar nu va exista pentru niciun membru din familia noastră. Pe traseul babă la babă putem ca să ne simțim rău sau să fim pătrunși de spiritul Doctorului Moaște și așa vom ajunge mai repede în fața rândului de credincioși. Odată ajunși în fața Doctorului putem ca să spunem orice lucru care ne doare și El ne va spune unde să-l pupam. Mai multe pupicuri mai multe șanse ca să fim protejați de boli și de probleme sufletești sau financiare. Dar stați! Aceasta nu este tot! Aceasta este o ocazie unica prin care nu numai că putem pupa pe Doctor Moaște ci și să simțim Duhul Sfânt. Toate acestea oferite de Doctor Moaște ne vor fi oferite nu aici ci pe lumea cealaltă. Aici nu veți primi nimic în afară de inbulzeala, timp pierdut și aceeași viață fără rost pandemică obișnuită. Nu pierdeți ocazia și apelați cu încredere la Doctor Moaște. Chiar acum porniți spre un pelerinaj cu bilet dus și întoarcere pe lumea aceasta cu Covid. Nu ratați ocazia și porniți acum. Doctor Moaște este soluția pandemică! Domnul să ne țină în paza față de Capvid!

Liniștea de duminică

Este liniște de dimineață în oraș și de abia păsările care au rămas pe aici s-au trezit. Murmură a frig și a toamnă și parcă doar aburii mai sunt încă în viața. Rar mai auzim câțiva pași deranjand liniștea matinală natura cu graba sa, venind de departe și plecând departe. Un suier al unei mașini singuratice trece alene pe stradă și parcă iar bate vântul în treacăt aducând vesti despre pustiu. Lătratul unui câine înțeapă atmosfera lăuntrică căutând adăpost printre frunze. Totuși ele se mai revolta în treacăt atunci când vântul are memoria lor în rafale. Un clopot al unei biserici se va auzi peste câteva clipe chemând credincioșii la rugăciune și omenirea va purcede spre sfântul locaș. O plasă rătăcită se mai ivește departe și nici gând ca să deranjeze atmosfera. Doar gândurile a doi îndrăgostiți alină atmosfera și aduc liniștea deplină. Cerșind inimii lor să nu mai aducă numele celuilalt pe buze căci sărutările de aseară au fost prea dulci și îmbrățișarea o miere pentru suflet și sare pentru viață. Poate așa este lăsată viața noastră ca toate cele lumești să fie în clipe de răgaz duminica dimineața și dorul și inima niciodată să nu aibă odihnă. Și Doamne ce viață împlinită au cei care iubesc chiar și himere căci viața așa se trăiește cu iubire de viu și a inimii alegeri sublime.

Totuși sperăm la mai bine și numai rău aduc timpurile noastre. Poate că astăzi chiar și grijile sau stresul ar fi nevoie ca să fie pe pauză și să cunoască pacea. Așa astăzi și mâine și cât mai este viața pe Pământ ca în a șaptea zi de săptămână când încă este liniște și totul are aroma de vise cu ochii deschiși. În veci să fie protejată omenirea de rău și de gânduri zgomotoase!

Golurile din noi

Nişte elevi au scăpat o cutie goală de Coca-Cola sub bănci.
Evident că nimeni nu s-a aplecat s-o ridice.S-a aplecat profesorul, ei au zâmbit şi, înainte de-a o arunca la coş, i-a provocat la o discutie.
Avem două cutii de Coca-Cola. Una e plină şi alta e goală.
-Dacă bat cu degetul în ele care sună mai tare ?
-Cea goală, au răspuns corect elevii după ce au auzit zgomotul ciudat al acesteia.
-Dacă le dau câte un bobârnac uşor, dacă suflu cât pot înspre ele, care cutie pică ?
-Tot cea goală, spun ei în timp ce văd experimentul.
Apoi a luat cutia goală în mână şi a strâns-o.
-Care se turteşte ?
-Cutia goală, au răspuns la unison.
Le-a spus de ce majoritatea tinerilor României sunt gălăgioşi. De ce ţipă în tramvaie, în autobuze, în parcuri şi pe holurile şcolii. De ce ţipă la profesorii, la părinţi sau pe… facebook.
Le-a spus şi de ce unii adulţi urlă la neveste deşi sunt la un pas de ele, se răţoiesc la bătrâna ce intră-n faţă la rând la pâine, ameninţă şoferiţa ce-a intrat aiurea-n intersecţie, blesteamă copiii… Pentru că sunt goi !
Butoaiele goale fac mare gălăgie. Zornăie. Hodorogesc. Imediat cum le atingi se duc de colo-colo. Pierd echilibrul. Se clatină ca Hopa-Mitică. Şi când cad, se fac zob. Cele pline nu se clintesc din loc. Şi rămân mute, chiar dacă le loveşti.
În viaţa de “butoi gol” orice vântuleţ ne dărâmă. Cum vine puţin încercarea ajungem jos. Tăvăliţi. Stresaţi. Bulversaţi. Făcuţi grămadă. Iar dacă cumva ne strânge menghina vieţii ne mototolim. Ne turtim. Dacă suntem plini însă, rămânem în picioare.
Da, plini de bunătate, înțelegere, responsabilitate, bun simț, cultură, empatie, grijă…

Dacă aș fi un copil evreu

Dacă aș fi un copil evreu aș duce o viață liniștită alături de părinții mei și ai mei frați. Aș sărbători Yom Kipur și multe alte sărbători. În zilele de sărbătoare aș merge la sinagoga auzind Thora cea sfântă. M-aș bucura de vorbele înțelepte ale rabinului. Poate că aș auzi de un zmeu rău pe nume Hitler, dar nu m-aș gândi că-mi face rău pentru că el este departe de mine. Nici faptul că anumiți oameni legionari urăsc evreii nu m-ar afecta pentru că eu nu am făcut rău nimănui. Într-o zi pe neașteptate niște oameni răi ne vor obliga ca să purtăm ca semn diferit o banderola cu “Steaua lui David “. Poate așa aș afla că suntem diferiți de ceilalți locuitori mai ales de la școală unde am fost mutat din banca mea tocmai în spate unde văd mai rău. În altă zi mi-aș da seama că acolo în curtea școlii alți copii cu care mă jucam nu mă mai băga în seama și chiar s-ar uita mai rău la mine fără ca să cunosc motivul. Toate acestea până într-o zi când nici la școală nu aș mai avea voie ca să merg. Chiar ne-ar aduna pe toți evreii și ne-ar duce într-un loc părăsit. Cică ghetou i-ar spune și bieții mei părinți ar lua cu noi doar strictul necesar. Aș sta mai multe săptămâni acolo în condiții fără igienă și cu puțină mâncare așteptând salvarea ca să vină din susul cerului maiastru căci jos aici toți ne urăsc. Vom urca în vagoane cu un miros urât pentru a merge la muncă și de abia am mai avea un loc ca să ne punem picioarele. Multe plânsete aș auzi și cele din urmă suflarii. Până când am ajunge într-un loc unde “loss loss” ne-am da jos din vagoane și am fi grăbiți cu paturi de pușcă pentru a ne încolona în două părți pentru a ne verifica starea de sănătate un nene cu un halat alb și cu o privire diabolica. Tatăl meu și cu frații mei s-ar duce pe o altă coloană, dar eu cu mama mea de mână ne-am duce la dușuri. Suntem mai mulți pentru a ne inbaia și dușurile încep ca să pornească, dar nu au apă și este tot mai greu de respirat și așa arată sfârșitul…

În memoria evreilor morți și chinuiți astăzi 9 octombrie se comemorează în toată lumea Holocaustul. Să fie cu luare aminte pentru omenire ca aceste povești de viață să nu se mai întâmple vreodată atât timp cât va mai exista omenirea pe acest Pământ. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace!

Jurnalul unei soții

Ziua 1:

Azi am sărbătorit 25 de ani de căsătorie… și nu prea a fost mult de sărbătorit. Când a venit momentul să retrăim noaptea nunții el s-a închis în baie și a plâns.

Ziua 2:

Azi el mi-a zis că are să-mi spună un secret. Mi-a zis că e impotent și dorește că eu să fiu prima care află acest lucru. De fapt nu mi-a zis nimic ce nu știam! De fapt el crede că nu am remarcat înca acest lucru.

Ziua 3:

Căsătoria noastră e pusă în dificultate. O femeie are dorințe. Ieri am văzut un film erotic și am izbucnit în plâns.

Ziua 4:

S-a întâmplat o minune! Pe piață există un nou medicament care îi va rezolva “problema”…se numește Viagra. I-am zis că dacă va lua Viagra totul va fi că în noaptea nunții. Cred că asta va avea un efect pozitiv. I-am înlocuit calmantele cu această Viagra în speranța că îi va crește și altceva decât pofta de mâncare.

Ziua 5:

Ce fericire!!!

Ziua 6:

Ce fumoasa e viața!!! Dar e totuși dificil să scrii când faci asta.

Ziua 7:

Cred că Viagra asta i se ridică la cap. Ieri am fost la McDonalds și vânzatorul m-a întrebat dacă vreau un Big Mac. El a crezut că e vorba de el. E totuși drăguț. Nu cred că am fost mai fericită vreodată.

Ziua 8:

Cred că a luat prea multe pastile în weekend. Ieri în loc să tundă gazonul a scos morcovii din grădină… folosindu-și noul lui prieten. Pe mine mă doare un pic locul ăla.

Ziua 9:

Nu am vreme să mai scriu. S-ar putea să mă prindă.

Ziua 10:

Bine, trebuie să recunosc: mă ascund de el! Vreau să spun că nici o femeie nu ar putea mai mult decât atât. Cred că lucrurile se înrăutățesc. El își ia acum pastilele cu coniac. Ce să mă mai fac? Mă simt ca întepata de cuie pe tot corpul.

Ziua 11:

Mă simt de parcă aș fi amețită. E că și cum ai trăi împreuna cu o mașină de găurit. Azi dimineață m-am trezit lipită de pat. Mă dor pâna și subțiorile. El e un porc!

Ziua 12:

Îmi doresc că el să fi fost homosexual. Am încetat să mă mai machiez, să mă mai spăl pe dinți… el e tot timpul în urma mea. Până și căscatul a devenit periculos…

Ziua 13:

De câte ori închid ochii urmează un atac prin surprindere. E ca și cum ai dormi cu un crucisator în pat. Am probleme la mers și dacă el mai încearca o dată treaba aia o să-l ucid cu mâinile mele!

Ziua 14:

Aș face orice să-l pot opri. Nimic nu mai funcționează. Am început să mă îmbrac că o călugăriță numai spre a-l opri dar asta îl ațâță și mai tare. Ajutooor!…

Ziua 15:

Cred că totuși o să-l omor. Mă înțeapă orice lucru pe care mă așez. Pisica și câinele nu se mai apropie de el. Nici prietenii nu ne mai vizitează. Noaptea trecută i-am zis să se fu*a singur… și a făcut-o…

Ziua 16:

Nemernicul a început să se plângă de dureri de cap. Îmi doresc să-i explodeze scula. Cred că o să-i propun să treacă din nou la calmantele lui.

Ziua 17:

A încetat să mai ia Viagra dar nu-și face efectul. Doamne! iar vine înspre mine!…

Ziua 18:

A trecut din nou pe calmante. Puturosul iar stă înfipt în fotoliu la televizor cu telecomanda în mână așteptând că eu să fac totul în casă. Ce fericire absolută!!!(text preluat)

Boala muncii

Întreaga societate este montată pe muncă. Este o societate bolnavă de muncă. Nu vrea să înveți să te relaxezi, drept pentru care încă din copilărie îți implantează în minte idei anti-relaxare. Nu-ți spun să te relaxezi toată ziua. Fă-ți munca, dar găsește-ți timp și pentru tine, și acest timp nu-l poți găsi decât prin relaxare. Și vei fi surprins dacă, relaxându-te o oră sau două din douăzeci și patru, vei ajunge la o pătrundere mai profundă în sinele tău.
Asta îți va schimba complet comportamentul – vei deveni mai calm, mai liniștit. Îți va schimba calitatea muncii – vei face o muncă mai artistică și mai grațioasă. Vei face mai puține greșeli decât înainte, deoarece acum ești mai adunat, mai concentrat.
Relaxarea are puteri miraculoase. Nu înseamnă lenevire. Din afară, omul leneș arată de parcă nu ar face nimic, însă mintea lui lucrează cât se poate de repede. Omul relaxat – cu corpul relaxat, cu mintea relaxată, cu inima relaxată – timp de două ore este aproape absent. În aceste două ore corpul lui se reface, inima se reface, inteligența se reface, și vei vedea acest lucru în munca lui.
Nu va fi un perdant – cu toate că nu va mai fi nici frenetic, nu va alerga inutil de colo-colo. Se va duce exact în punctul unde vrea să ajungă. Și va face lucruri care trebuie să fie făcute; nu va face nimic inutil. Va spune numai ceea ce trebuie să spună. Cuvintele lui vor deveni telegrafice; mișcările lui vor deveni grațioase; viața lui va deveni poetică.
Relaxarea te poate transforma și te poate transporta la înălțimi frumoase – iar tehnica este foarte simplă. Nu este mare lucru. Timp de câteva zile ți se va părea dificilă din cauza vechilor obiceiuri. Pentru înfrângerea vechilor obiceiuri sunt necesare câteva zile.
Pe măsură ce devine din ce în ce mai profundă, relaxarea devine meditație.
Meditație este denumirea celei mai profunde relaxări!
Osho

Orașul florilor

Orașul de pe malul Mureșului format de cei care veneau la târg în această zonă este unul dintre cele mai frumoase orașe din țară. Cel puțin așa ne era pictat de zeul pardaian cu funcție și de primar. Este orașul cel mai curat din Europa cel puțin unde nu găsești gunoaie pe străzi numai în coșuri de gunoi nu. Vom găsi aceste gunoaie ascunse în băncile din panou sau în alte locuri special amenajate de bunul simț al locuitorilor de aici. Maturatorii de stradă pot fi întâlniți numai când locuitori pleacă la școală sau în locul de muncă socializand trivial. Aici stațiile de autobuz sunt prilejuri de socializare între locuitorii civilizați ai orașului care așteaptă calmi și liniștiți autobuze sau microbuze a căror orar este cunoscut numai de șoferi. Sunt intrerupti de autobuze care odată ajunse în stație sunt umplute de oamenii civilizați ai orașului care în amabilitatea numai de ei știuta urcă în mijloace de transport. Odată urcat în autobuz vei putea întâlni oameni care cu zâmbetul pe buze așteaptă o nouă zi de muncă așteptându-și frumos rândul să-și cumpere bilete de la șofer. Ca și aspect pitoresc al orașului sunt și oamenii în vârstă înțelepți de felul lor care îți urează binețe cu anumite cuvinte triviale. Pentru a nu te deranja fiind oameni cu bun simt și înțelegători coboară de obicei la prima sau a doua stație. Dacă ești stresat din cauza banilor sunt oameni altruiști care pot oricând să te elibereze de grijile cheltuielilor sustrăgându-ți portmonee sau genți. Coborând din autobuz poți întâlni numai oameni veseli care ar trebui să fie internați la psihiatrie. De asemenea poți întâlni câini jucăuși cu o parte din picioarele tale și alte părți ale corpului sau copii colorați dornici să te ajute să nu consumi foarte multe calorii. Toți aceștia sunt aplaudați de poliție și încurajați cu anumite cuvinte pline de blândețe. De asemenea la noi sunt oameni care vreau să-și exprime fericirea cu volumul de muzică ridicat. De altfel fiecare cântăreț străin care cântă la noi primește medalia de onoare a orașului. La noi pe pistele de alergat poți să te plimbi cu cărucioare sau poți să alergi invers pentru a nu-i deranja pe ceilalți în sensul lor de alergare. Așa cum vezi toate erau frumoase și oamenii erau fericiți datorită iubitului nostru primar care pentru ca orașul să nu fie mai bogat decât alte orașe i-a investit în sport și în procese pe la tribunal. Vezi tu de aceea iubesc eu acest oraș Târgu Mureș și nu l-aș părăsi pentru un alt oraș din România

Noaptea iubirii

În dulcele desis din marginea pădurii mai vino iubito să ne plimbăm sub lună. Valsul frunzelor ca să ne fie calea de a pururi eternă. Vântul să ne aducă mireasma iubirii, hai vino iubito să mai lucim printre stele. Pașii noștri să atingă gingaș pământul, iar tu zâmbindu-mi numai mie să-mi luminezi calea. Mai prinde-mă de mână o dată și încă o dată și nu-mi da drumul nici dacă îți cer. Obrajii roșiatici să-ți sărut neîncetat și în întâlnirea buzelor noastre să cunoaștem Paradisul. Plutind în etern să aruncăm lumii acesteia valurile tristețea și bucuria să o întrupam noi amândoi. Petalele de trandafir tomnatic să aducă gingășia vorbelor tale prin murmurul stropilor de ploaie plapânzi. Aș cerși de la Prea Înaltul ca clipele să fie eterne când brațele mele se întâlnesc cu mijlocul tău mlădios. Nici cernerea frigului să nu oprească atingerea erosului existențial între noi întocmai cum iubito ne iubim noi amândoi. Așa cum noaptea completează ziua pentru a fi viață eternă așa tu ca să completezi nemurirea sufletelor noastre. În noaptea aceasta și în fiecare noapte să fim numai noi așa precum în vise în realitatea veșnică.