Bunicilor mei


Când copilăria vrea ca să-și ia partea din existență mă întorc de multe ori într-un sat Dambu din județul Mureș. Acolo, după satul Sânpetru, trăiau Moldovan Ioan și Moldovan Susana. Întotdeauna când ajungeam bunica mea Moldovan Susana adică Sala mă învăța cum să iubesc animalele, florile și tot ceea ce era ființă. Zmeura vara mă aștepta frematand printre atâtea flori înmiresmate în grădina dumneaei. Încă de când ajungeam primeam mâncare de care doream și poftele îmi erau făcute rând pe rând. Fetele din jur a lui Tetea Gică, Silvia și Luminița, veneau și ne jucam în neștire. Moldovan Ioan alias Moșul ne pregătea o hinta cu sfoară făcută pentru ca eu și sora mea să ne bucurăm de scumpul loc al copilăriei noastre. Curtea dumneavoastră bunici părea neîncăpătoare și oricine trecea pe acolo era oricând binevenit. Ne duceam câteodată la tetea Samnioniuc întocmai unde era și o fată Diana și măncam compot de și acum mă minunez cât de bun mai era. Când sora mea pleca cu ale ei prietene mergeam cu dumneata Sala prin sat pentru a-mi cumpăra carioci sau cărți pentru colorat. Seara ne adunam pe glod cu Diana, Luminița, Silvia, Ioan și alți câțiva copii jucându-ne diferite traznai sau doar povesteam. Știam că este vremea de a ne duce în casă când vaca cu coarne întoarse trecea pe lângă noi și dumneata Sală așteptăi îngrijorată. Înainte de somn apăreau din gura dumnitale “Tiparus Petru ” , “Fata babei și fata mosneagului”,”Liliut Cocoșut” sau povestea Omului cu bota mare. Dimineața când ne trezeam dragă Moșu fluierai peste hotar și vai ce mândru mai eram când primeam și eu puțin fluierul în dar. Taitei cu lapte, gris sau lapte de pasăre ne aștepta veșnic dimineața și totul părea o poveste fără de un sfârșit. Câteodată insforam tabac și eram iar mulți copii și totul parcă părea o veselie continuă. La plecare spre oraș, natang cum eram nici nu mă uitam înapoi și Moșul venea cu a dumnisale bota pentru a nu ne fi greu până la autobuz. De câte ori mai veneai dumneata a mea bunică Sala la noi în oraș pentru a avea grijă de mine școlar cum eram. Aveai grijă ca uniforma de elev ca să-mi fie călcată și eu ca să fiu prezentabil în lume.
  Astăzi, 20 septembrie, m-aș duce dragi bunici, Moșul și Sala și aș sta numai cu voi, dar voi v-ați grăbit pe rând și mi-ati plecat într-o toamnă rând pe rând. Natang și copil nu am înțeles că oamenii mor și că nu trăiesc etern. Bunicul meu, Moldovan Ioan alias Moșul născut în anul 1927 a murit în toamna anului 1990 în luna octombrie și bunica mea credincioasă, născută în anul 1933, l-a urmat în dimineața zilei de 20 septembrie 1991. Au devenit îngeri eterni și mă veghează de atunci ajutându-mă oricând am nevoie. Odihnă veșnică dragi bunici și veți rămâne vesnic vii spiritual în sufletul meu de nepot!

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: