Frica de moarte


Reprezintă teama că într-o zi totul se va termina în existența noastră fizică. Adică este frica de o dată neprevăzută în calendar. Nu este incercuita cu negru și nu se pune poza unui sfânt în dreptul ei. Cum alte cuvinte ne temem de neprevăzut și de ceea ce va urma.

Cu moartea ne întâlnim de fiecare dată când auzim de decesul unei persoane sau de un accident de mașină. Chiar boala ne aduce în pragul finalului. Ne înconjoară și începem ca să intrăm în panică din cauza a ceva ce știm că există, dar nu o putem defini. Cunoșteam o persoană și boom! într-o zi vedem un cadavru și după trei zile ajunge într-un mormânt sub puhoaia de lacrimi. Simțim golul și pur și simplu vedem că nu mai vine acolo. Credem automat că următorii suntem noi de parcă la înmormântare se aruncă coroanele și cine o prinde urmează ca să intre în pământ. Este un fel de ritual invers decât la nuntă numai că nu intrăm în pământ. Pentru a ne feri de acel fatal moment mergem la biserică, aprindem lumânări și ne rugăm la Doamne Doamne ca să nu ne ia în lumea de dincolo. Practic temându-ne de moarte ne temem de viață și ajungem ca să nu o trăim. Într-adevăr respirăm și inspirăm, mâncăm, lucrăm pentru a avea, dar nu numai despre așa ceva este viața. Atunci începem ca să petrecem, să bem și să mâncăm și tot nu aceasta este viața trăită. Normal că frica de moarte ne urmărește căci decazand ajungem ca să fim morți în viață. Ne ajutăm de acestea ca să mai simțim ceva și creștem doza de placebo și tot acolo-i este coasa.

Dacă am realiza că ne temem de fapt aiurea de ceva care oricum va veni și cu cât ne vom gândi cu atât mai repede va veni ar fi un pas înainte. Nu este nevoie întotdeauna ca să trăim clipa sau să-i iubim pe alți oameni pentru că este ultima dată când vom vedea persoanele respective. Vom vedea acele persoane și mâine cu aceleași fețe temătoare de moarte. Atunci ar fi recomandabil chiar să ne iubim și să ne apreciem așa cum putem noi ca să fim și să apreciem și pe alte persoane așa cam pe măsura posibilităților noastre. Căci nu este nevoie să fim chiar atât de stricti nici în privința vieții noastre și nici a morții. Și atunci în loc ca să ne fie frică de moarte nu ar fi mai frumos ca să ne dăm seama că de fapt ne este frică să trăim indiferent de ceea ce va fi mâine chiar și tragicul sfârșit ci așa cum simțim noi ?

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: