Dimineața iubirii


Când Luna vrea ca dimineața ca să plece, Soarele o îmbrățișează în treacăt, trimițând ale sale raze înspre ea. Chiar dacă sunt doar efemere ele sunt raze de iubire eternă. Cu ele în suflet și în gândire Luna pleacă spre a așterne întunericul în alte zări ascunse de privirea noastră. Soarele mulțumit, așa cum este în fiecare dimineață, luminează încet ținutul nostru întocmai pentru a vesti bucuria sa că a pus iubirea mai presus de o întâlnire lungă. Frigul pesemne nu agreează iubirea aceasta cerească și trimite tot mai des siroaie întregi de răcoare timpurie. Nici norilor nu este pe plac și atunci acoperă și Luna și Soarele deopotrivă. Totuși acolo după perdelele plumburii se ascunde o iubire atât de mare încât nu au nevoie de timp și spațiu pentru a o simți intens și grandios. Iubirea aceasta cuprinde senzația care dă viață și nu face niciodată rău pentru că a fost zămislita pur din adâncuri și de Prea Înaltul. Întrupează seva existenței umane și a tot ceea ce înseamnă viu căci ea nu are niciun început sau un sfârșit și nici timp nu este dat ca să cunoască. Pesemne așa le este dat iubirilor mari ca să se întâlnească efemer și totuși ele ca să existe și să o simțim, dacă ne deschidem sufletul suficient, în întreaga noastră existența umană. Poate am întâlnit și noi oamenii cândva o iubire atât de mare, dar cum eram ocupați cu altele mai mici ea a aprins aripi și a zburat. Încotro nu ne este dat nouă ca să știm și nici dacă avem ca să o mai întâlnim vreodată. Acelor oameni care au întâlnit-o este de admirat dacă o hrănesc în fiecare zi întocmai cum Luna hrănește Soarele și Soarele hrănește Luna. În schimb dacă nu avem grijă ca să crească iubirea noastră imensă vine năvalnic Timpul și o răpește întocmai și o duce acolo unde este Nimicul. De acolo se mai spune că nu se mai întoarce și când realizăm că a murit este mai rău sentimentul decât atunci când fizic nu mai există un om. Ajungem ca să simțim moartea iubirii și prin ea însuși a tot ceea ce este deplin sau mai înălțător în lume.

Poate așa a fost și în dimineața aceasta când Soarele a hrănit iubirea sa veșnică pentru Lună care nu s-a ascuns de privirea lumii noastre până când nu a primit razele solare de iubire.

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

One thought on “Dimineața iubirii

  1. Ce frumos ar fi ca lumea să mai scrie și așa pe rețelele sociale, ne-am simți primeniti! Eu așa m-am simțit! Minunat!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: