Luna


Când soarele mai obosește și vrea ca să plece peste alte țări el trimite către noi jumătatea lui mult iubită. Cum nu se pot întâlni ei se sărută de la depărtare căci s-au jurat că iubirea lor va exista atât timp cât nu se vor vedea la față.

Luna urcă încet pe cer și parcă mângâie doar pământul devenind stăpână peste întuneric și a veghea pentru dânsul. Zâmbește liniștită în cale și chicoteste uneori căci și suflarea umană mai dispare ascunzându-se de privirea ei. Preferă ca să mai trimită câte o nălucă nazdravana pe pământ urmată de a sa umbră întocmai ca zgomotul ca să mai dispară pentru puțin timp. Nu cere timp și totul parcă se oprește și bufnitele sau cucuvele o ingana căci ea există de când lumea aceasta și va exista pe cer în veci. Stelele aplaudă frenetic tot spectacolul și vin de peste tot mii de licariri părând un cer luminat de puncte când totul este mult așa cum astronomii știu. Viețuitoarele majoritatea se ascund și doar câinii, supărați pe tabloul ceresc, latră nervos sau a pustiu căci face Luna ca liniștea ca să se audă și orice zgomot devine mult mai clar. Mieunaturile sau un oracait de broaște acompaniază atmosfera și câteodată nourasii se ivesc pe cer spre a deranja întreaga sărbătoare.

Numai acolo jos printre umblatoare pe picioarele din față un om mai pune palma sa peste obraz spunând în gândul său “Îndemnul” lui Demostene Botez și totuși “Ce-am făcut eu oare astăzi?”. Că a fost de rău sau a fost de bine mai hotărăște și conștiința umană, acolo unde mai este trezită și Moș Ene învăluie privirea omului nostru întocmai ca genele să se unească și perna să-l trimită spre somnul său cel dulce. Multe evenimente mai sunt de povestit despre existența noastră umană și totul se întâmplă încă în noaptea când acolo sus era o Lună care zâmbește tot mai larg. Visele încep ușor ca să mai cuprindă umanitatea și rândurile deja sunt de prisos căci atunci când soarele va fi din nou pe cer va fi o nouă zi cu multe alte lucruri ca să se mai întâmple. Din liniștea lunii spre entuziasmul soarelui multe senzații vor mai exista, dar nu suntem noi ca să le mai cuprindem pe toate…

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: