6 septembrie – Abdicarea unui rege


În anul 1940 în a șasea zi din luna septembrie Carol al II-lea, rege al României, a fost obligat ca să abdice în favoarea fiului său, Mihai I într-un context politic extrem de greu al țării noastre.

Născut în ziua de 3/15 octombrie a anului 1893 la Sinaia și având ca părinți pe ŕegele Ferdinand și regina Maria, încoronati în condițiile vitrege ale izbucnirii primului război mondial, a avut o tinerețe foarte agitată. Primul scandal s-a întâmplat datorită unei căsătorii cu Ioana Lambrino, nerecunoscuta de Casa regală. În anul 1925 divorteaza de soția sa, Elena și fuge la Paris cu iubita sa, Elena Lupescu. Renunță la prerogativele de moștenitor al tronului în favoarea fiului său Mihai. România urma a fi condusă după moartea regelui Ferdinand, în anul 1927, de o regenta regală deoarece fiul său era încă minor. În anul 1930 în ziua de 8 iunie revine în țară și preia tronul regal. Perioada până în anul 1938 este caracterizată printr-o dezvoltare economică și culturală deosebită, însă conflictele cu “Garda de fier” de orientare fascistă, condusă de Corneliu Zelea Codreanu sunt foarte frecvente. Asasinarea primului ministru I.G. Duca pe peronul gării din Sinaia în ziua de 30 decembrie 1933 de legionari, acutizează conflictele dintre regalitate și Garda de fier. De asemenea neînțelegerile dintre partidele politice și regalitate culminează cu lovitura de stat din anul 1938 când adoptă o constituție prin care era proclamată dictatura regală. Practic conducerea României era asigurată de regele Carol al II-lea și camarila sa regală. De asemenea nu este străin de uciderea liderului “Gărzii de fier”, Corneliu Zelea Codreanu din același an.

Pe măsura pactului germano-sovietic, semnat în ziua de 23 august a anului 1939, în care cele două părți delimitau viitoarele zone atacate precum și înfrângerea Poloniei în 6 octombrie și capitularii Franței în fața armatelor germane în luna iunie a anului următor, situația României devenea din ce în ce mai critică. Conform pactului germano-sovietic, în ziua de 26 iunie în anul 1940 sovieticii au trimis un ultimatum guvernului României de a elibera Basarabia, fost teritoriu ocupat de Rusia țaristă, precum ca și compensație retragerea administrației și armatei române din nordul Bucovinei. După intense dezbateri, guvernul român a decis ca să se conformeze cererilor sovietice fără luptă. În același context geo-politic în ziua de 30 august a aceluiași an prin Dictatul de la Viena, România este obligată de Germania și Italia ca să cedeze aproape jumătate, nord-vestul Transilvaniei, Ungariei. În ziua de 7 septembrie România a fost din nou obligată ca să cedeze Cadrilaterul Bulgariei.

În aceste condiții deosebit de vitrege și la presiunea opiniei publice și a partidelor politice, în ziua de 6 septembrie a anului 1940 Carol al II-lea este obligat ca să abdice în favoarea fiului său Mihai și decide ca să părăsească țara. A plecat în Statele Unite ale Americii și în Brazilia stabilindu-se ulterior în Portugalia, la Estoril. Din anul 1947 s-a căsătorit cu amanta sa Elena Lupescu. În ziua de 4 aprilie 1953 la Estoril și-a găsit sfârșitul vieții lăsând în urmă o viață foarte agitată și controversată. Corpul său este adus în România în anul 2003 și este înmormântat la Curtea de Argeș. Astfel și-a găsit final călătoria unui suflet care pornind de la Sinaia a cunoscut perioada cea mai prosperă din punct de vedere economic și cultural, dar agitată pe plan politic într-un context deosebit de greu pentru istoria României.

Subscribe to get access

Read more of this content when you subscribe today.

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: