Sfârșitul


9 mai și 2 septembrie. Sunt doar două zile dintr-un an calendaristic. Nu reprezintă practic ceva deosebit. Totuși au în comun ceva și anume reprezintă sfârșitul unei apocalipse. În anul 1945 era sfârșitul unui război care a durat șase ani. Un război care a schimbat lumea. A arătat lumii partea ei feroce și sadică sau dacă intrați în profunzimea faptelor nu veți putea descrie ororile războiului. Clădirile distruse, familii ucise sau incomplete, urme ale armelor erau vizibile peste tot. Oamenii doreau să se întoarcă spre casă, iar drumul lor de întoarcere reprezenta o adevărată epopee a tragismului. Celelalte persoane care își căutau casele printre ruine pentru că de numere de străzi nu putea fi vorba. Soldații care treceau pe străzi stârneau încă panică, cu toate că erau mesageri ai păcii. Vechii diavoli naziști, fascisti sau horthisti erau duși în lanțuri așteptându-și pedeapsa. Închisorile își așteptau călăii, iar procesele începeau să devină publice. Se vedeau umbre ale celor care supravietuisera iadului lagărelor. Mizeria umană se căuta să fie îndepărtată prin vitaminizare. Torturile fizice au dispărut demult, dar cele psihice însoțeau victimele până la moarte și dincolo de ea. Povestea lor începea să fie reconstituită și parea incredibilă la început și apoi din ce în ce mai credibilă. Fotografiile care dovedeau acest fapt își făceau loc printre paginile ziarelor care încercau să respire. Prețurile ziarelor și a altor produse erau în creștere. Cozile la produsele simple erau interminabile.
Totuși se vedea speranța la orizont. Începea să-și facă loc ceva ce lumea nu mai cunoscuse de cel puțin șase ani. Nu se mai auzeau sunete de gloanțe, de bombe, de tancuri sau alte arme. Marea devenise în sfârșit calmă. Cerul devenea din nou senin și nu se mai vedeau avioane. Aici jos, oamenii găsiseră ceva pentru care să spere și anume că viața continua și merge întotdeauna mai departe. Și dacă acei oameni au reușit să se ducă mai departe consider că ei sunt exemplele vii că după moartea a peste șaizeci de milioane totuși au existat persoane care au trăit. Iar oamenii în ziua de astăzi se plâng de purtatul mastii, de o boală contagioasă sau de grijile cotidiene și uită un singur lucru: dintre toți oamenii care au murit astăzi mai sunt câteva persoane care, din lipsă de ocupație, au citit aceste rânduri și că trăiesc. În lumea aceasta mai sunt persoane care mai trăiesc și nu ne dăm seama cât de important este acest lucru. Și dacă suntem și sănătoși deja am primit prea mult de la divinitate. Iar lumea și-a continuat povestea așa cum o va continua și după coronavirus și nu ne este dat să știm până când. Așa că haideți măcar de dragul celor morți să apreciem aceste două aspecte ale lumii noastre: viața și sănătatea. Că de restul vom avea timp și în lumea de dincolo oriunde va fi ea….

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: