Zilele acestea


În zilele acestea când vara îmbrățișează toamna spre anuala despărțire totul parcă miroase a un final de vis. Frumosul verii libere și pline de căldură se apropie de plecare și încet vine răcoarea și culoarea cenușie. Frunzele verzi parcă se schimbă în culoarea străvezie și începe stresul morții. Chiar firele de iarbă asistă neputincioase cum totul începe ca să se schimbe neînțelegînd rostul efemeritatii și a trecerii timpului. Un falfait de păsări încet se mai aude și totul pare în liniștea dinaintea plecării spre ținuturile mai calde. Înaripatele își fac bagajele de despărțire de un cuib care a fost construit cu atâta trudă în primăvară. Puii nu contenesc a întreba retoric unde este ținutul cald care le va fi adăpost peste câteva săptămâni. Poate un pui al lui Brătescu Voinești mai asistă neputincios cum a lui aripă frânta va asista la plecarea mamei și a fraților săi. Cursul vieții va triumfa pesemne încă o dată și zborul va fi lung și obositor. Inutil ca să mai spun că păsările bătrâne vor rămâne în aceste locuri pentru a-și aștepta finalul în iarna vieții lor. Acolo pe pământ mișună multe labe pentru a încarcă provizii pentru timpurile reci. Animalele îndeasă în cămara neîncăpătoare hrana care le va ajuta ca să ajungă și primăvara următoare. Stupurile albinelor se îndestuleaza de miere și greierii mai cântă leneși plânsul unui anotimp cald și apropierea acelui rece. Din nou când frigul vor cunoaște vor fi cerșetori pe la casele albinelor, furnicilor sau alte zeci insecte. Câte chitare moarte vor mai fi zărite în iarnă nu ne este dat ca știm încă. Glasurile zgomotoase se frământă în neștire vestind apocalipsa a unui val de boală cum am mai pomenit. Numărul infectatilor crește căci s-a încheiat concediul vremurilor sănătoase și boala iar se întoarce. Doar copilașii se bucură încă de joacă pe afară în timpul în care părinții lor se îngrijorează de viitoarele ghiozdane și rechizite necesare. Alți școlari mai sparg semințe încă și energizantul mai rezistă pe lângă coșurile de gunoi a căror menire este încă misterioasă pentru bieții vlajgani. Gândurile trecătoare de bine și de rău se aud încet în treacăt și optimistul și pesimistul sunt râsi de realist. Și toate acestea se mai întâmplă în zilele acestea când toamna vrea să vină și vara vrea ca să plece…

Subscribe to get access

Read more of this content when you subscribe today.

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: