Și lucrurile sau obiectele au suflet


Dacă nu credem acest lucru haideți ca să ne gândim de câte ori am văzut o clădire veche de acum 200 de ani în Târgu Mureș. Clădirea respectivă și-a trăit tinerețea în perioada habsburgica și austro-ungară. A trecut prin Marele război și a văzut boli și suferințe. I-a văzut pe evrei sau pe români chinuiți în cel de al doilea război mondial și a simțit bombe sau gloanțe. A simțit secera și ciocanul comunist privind în zare realizarea colectivizării și a industrializării. Au răsărit blocuri în jurul ei și oamenii muncii erau fericiți în aparență. S-a zărit libertate la orizont plătită într-o lună de decembrie cu gloanțe și sânge. Libertatea și-a luat prețul ei degradand clădirea și umanitatea. Se văd hypermarket-uri și mall-uri, arogante și sfidătoare de felul lor, pentru care trecutul nu mai contează. “Trăiește clipa” se aude din piepturile lor și clădirea veche și îmbătrânită se îmbolnăvește și își așteaptă pieirea. Doar câțiva nostalgici mai speră la miracolul salvării ei. Noroc cu câțiva stâlpi mai puternici și câteva piroane mai incapatanate că altfel clădirea ar fi murit demult. Cu ultimele forțe privește în zare către gară unde mai șuieră un tren și care oprește într-o gară mai veche decât lumea. Gara își are și ea poveștile ei. De dragoste eternă la despărțire sau de iubire pătimașă la întoarcere sunt spuse tot de gară. Cate sărutări sau îmbrățișari nu a mai văzut și ea. Soldații care își iau la revedere de la familie sau doar cei care au plecat catane se mai simt aici în gară. Dincolo în zare se mai văd castelele care au primit grofi sau domnițe și care își ascultă ultimele bătăi ale inimilor lor. Ar mai fi și alte lucruri, dar nu mai este cineva care să le bage în seamă. Oamenii grăbiți și ingandurati nici nu le mai bagă în seamă. Ele vor mai exista pentru scurt timp.
Așa cum clădirile nu mai au decât câteva cuvinte așa și poveștile lor au devenit din ce în ce mai triste pentru că nu mai este nimeni ca să le mai asculte și nici trubaduri ca să le mai cânte. Lupta cu timpul au pierdut-o și oamenii în pasivitatea și ignoranța lor le aplică în fiecare zi lovituri mortale. Dezinteresul și lipsa conștiinței unui popor naște de obicei monștri, dar păcatul său cel mai mare este să nu-și respecte modul în care a ajuns până aici. Și jur de nu ar merita câteodată poporul acesta ignorant, în marea lui majoritate, să-și mai trăiască încă o dată istoria. Numai așa cred că va învăța respectul pentru trecut. Pentru că altfel trece prin viață degeaba întocmai ca frunza pe apă…..

Abonează-te pentru a avea acces

Citești mai multe din acest conținut dacă te abonezi azi.

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: