Pensionarii


Reprezintă persoanele care au împlinit vârsta de peste 60 de ani din România. Acest fapt prespune că sunt născute cel mult în anul 1961.

Un astfel de caz este Filoftea care s-a născut în anul 1950 într-un sat oarecare din România. Părinții ei, fiind agricultori au muncit din greu pământul și tatăl ei chiar făcea naveta în oraș la o fabrică pentru a putea cumpăra cele necesare fetei și celor cinci frați ai ei. Filoftea, în momentul în care a împlinit vârsta școlară, a pășit pe treptele școlii de comună unde învățau mulți elevi. După programul de școală eleva trebuia ca să se ducă cu vaca la păscut sau să-și ajute părinții la munca agricolă și să aibă grijă de frații sau surorile ei mai mici. Neplacandu-i foarte mult ca să învețe, la finalul clasei a opta, Filoftea a venit cu părinții ei în oraș pentru a se înscrie la o școală profesională unde dorea ca să învețe o meserie. Diploma obținută după trei ani de zile i-a asigurat un loc de muncă într-o fabrică din oraș. Făcuse încă din timpul școlii practică în această fabrică, iar în anul 1967 spre anul 1968 s-a angajat cu forme depline în locul respectiv. Programul de muncă era de opt ore împărțit în trei schimburi, de dimineață, amiază și seară. Programul de dimineață începea la ora 6, acela de amiază la ora 14, iar acela de noapte de la ora 22. În acele vremuri se lucra 6 zile pe săptămână și câteodată și duminica. În anumite situații era obligată ca să participe și la activitățile culturale dedicate partidului comunist. În cadrul aceleiași fabrici lucra și Maricel de care Filoftea s-a îndrăgostit și sentimentul fiind reciproc s-au “luat”, adică s-au căsătorit. Au avut și doi copii, Gheorghe și Maricica și prin urmare au avut dreptul de a se înscrie pentru a locui într-un apartament cu trei camere. Din păcate au fost repartizați numai pentru un apartament cu două camere. Și-au strâns banii și pentru o mașină Dacia 1300, însă timpurile devenind mai grele nu au reușit ca să realizeze și acest lucru. Cozile nesfârșite de la magazine începând cu anii 80, întreruperea curentului seara precum și sistarea apei calde foarte des au îngreunat viața celor patru indivizi. Noroc cu pachetele provenite de la sat de la părinții celor doi soți și cu anumite cunoștințe care le mai ușurau traiul. Perioada postdecembristă i-a găsit în aceleași fabrici pe cei doi soți cu programul de muncă redus de la weekend. Cu alte cuvinte lucrau în continuare în trei schimburi, dar nu mai lucrau și sâmbăta și duminica. În anul 2010 Filoftea si cu trei ani mai târziu, Maricel, au ieșit la pensie. Cei doi copii s-au căsătorit și au plecat la casele lor.

Precum ne putem da seama, personajele din rândurile de mai sus nu există. Într-o societate ideală Filoftea și Maricel ar trebui ca să se bucure liniștiți de pensie și să se bucure de nepoți cu toate problemele de sănătate specifice vârstei. Cum trăim în România și aceste personaje sunt fictive, din păcate și liniștea pensionarilor este fictivă. Ieșind la pensie ar trebui ca să fie răsplătiți de statul român pentru cei peste 40 de muncă în orice condiții. Problemele lor de sănătate provin în mare parte din cauza muncii grele pe care au dus-o și statul român, care este antisocial, ce face? Oamenilor care au muncit din greu le asigură o pensie de subzistență și celor care au stat la căldură și în fotolii le asigură pensii imense. Încercând ca să remedieze problema la presiunea opiniei publice calculează de cel puțin doi ani de zile criteriile plății pensiilor fără a ajunge la un rezultat concret. Trăim în țara în care lenea în formă continuată primește pensie specială, iar aceia care au muncit din greu și au plătit taxele și impozitele necesare statului li se aruncă resturile. Mai mult dacă un pensionar rămâne singur trebuie ca să-și asigure medicamentele, să-și plătească cheltuielile de întreținere și să-și asigure hrana a cărei preț este în continuă creștere. Un stat care tratează astfel pensionarii practică, lent și sigur, genocidul. Oricum nerespectand oamenii în vârstă nu-i vei respecta nici pe aceia tineri și un asemenea stat nu poate să aibă un viitor. Eventual cu greu și transpirația asiduă a oamenilor care muncesc din greu și pe care-i așteaptă o pensie de subzistență la fel ca și pe simbolurile lui Filoftea și Maricel, își asigură cu greu un prezent amărât. În rest nu putem scrie de nimic de bine…

Abonează-te pentru a avea acces

Citești mai multe din acest conținut dacă te abonezi azi.

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: