Viața


Este ceea ce suntem prin ceea ce simțim, gândim și facem. Mai răi câteodată sau mai buni deseori suntem personajele principale din ea. Așa cum putem noi nu întotdeauna cum vrem ca să fim. De multe ori viața noastră vrem ca să fie altfel și atunci ar fi nevoie ca să o acceptăm și s-o iubim așa cum este. Am primit-o în dar și o iubim căci alta nu avem. Oricum am venit pe lume fără să o cerem și vom pleca fără să vrem. Cel puțin atât timp cât calcăm pe pământ să încercăm ca să o facem acceptabilă. Să încercăm ca să o facem ca o variantă la care lucrăm în fiecare zi în care să ne simțim și bine. Semnificația ei nu-și merită osteneala ca să o descoperim ci pur si simplu să luăm lucrurile așa cum vin. Fiecare zi este o altă poveste și ceea ce nu am făcut astăzi vom ajunge, poate, ca să facem mâine sau când va fi menirea lucrului respectiv. Regretele de lucrurile pe care le- am făcut nu ne ajută și persoane am mai pierdut și vom mai pierde în mod spiritual. Ideal ar fi ca să nu ne pierdem pe noi pe acest drum dorind ca să-i mulțumim pe alții să nu mai fim noi mulțumiți. Iubindu-i pe alții să nu ne mai iubim pe noi. Timpul trecut nu-l mai putem întoarce și nici cuvintele spuse aiurea sau absurd, chiar dacă le regretăm, nu le mai putem retrage. Așa că dacă alții au plecat ar fi superb ca să nu-i mai ținem pentru că cine ne apreciază nu pleacă definitiv. Prinde aripi și zboară spre căi mai înalte sau joase, dar întotdeauna se întoarce. Problema este că nici noi nu mai suntem aceleași persoane, schimbându-ne sper în bine în fiecare zi și poate și ele au urmat același proces. Binele lor nu mai este binele nostru și poate nici invers. Atunci nu ne rămâne decât să ne iubim așa cum suntem noi, cu calități și cu defecte căci nu se știe niciodată când vom scrie ultima pagină a vieții noastre. Ar fi păcat ca să nu rămânem o amintire frumoasă chiar dacă nu întotdeauna spusă, dar poate cel mai important simțită pentru alții. În zilele noastre multe cuvinte de apreciere și recunoștință nu se spun și rămân secrete pentru ceilalți. Cel puțin viața așa ar fi frumos ca să ne învețe, că trecatori fiind, să nu uităm ca să spunem aceste cuvinte atât de grele câteodată “mulțumesc frumos” și poate să le-o și demonstrăm când simțim nevoia și când ne cer ajutorul. Într-o zi vom vrea ca să le mai spunem și nu o să mai avem cui și atunci o să vedem regrete. Așa poate ne mai învață câteodată și viața pe noi cei efemeri și duri cu ea. Și niciodată puțin optimism nu strică ca să presaram prin ea, căci nici acesta nu vine prea ușor în zilele acestea din exterior și atunci ar fi drăguț ca să-l tot scoatem din interior, fără motiv și pur și simplu…

Abonează-te pentru a avea acces

Citești mai multe din acest conținut dacă te abonezi azi.

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: