Firele de iarbă


Suntem doar fire de iarbă intr-un răsărit scaldate de rouă și mișcate de vânt. Ne adie vântul și ne aduce mângâierea. Nu avem nume și nu cernem venin. Suntem doar fire de iarbă udate de ploaie și topite de soare. Nu cerem ceva și nici nu vrem mai mult. Ne încântă soarele cu ale lui raze și cerul cu a lui senin pierdut în văzduh. Suntem doar la picioarele copacilor de jur împrejur și simțim mireasma frunzelor tot căzând și căzând. Distinși trecători ne calcă în picioare și noi nu simțim nimic și suntem puse la pământ. Ne revenim iar și iar uimind și văzduhul cum oare firele de iarbă nu pier în neant. Ne uităm și noi spre boboci înflorind și mireasma lor când devin adulți. Petalele lor ne întind mireasma și noi imbatate ne trezim iar visând. Nu știm supărări și nici măcar tristeți ci ne uităm veșnic spre un nou răsărit. Nici iepurașii și nici măcar caprioarele nu ne deranjează. Chiar noi le îmbiem să ne mănânce frații și ale noastre surori. Ele trăiesc pentru că noi existăm și câteodată se uită și apoi iar zâmbesc. Ne cunoaștem menirea chiar și la apus când soarele se ascunde spre a reveni de unde s-a dus. Noaptea când și norii o lasă pe Lună ca să ne admire că suntem în viață. Nici oameni nu se aud doar câțiva pași undeva departe. Este doar liniște și păsări de noapte. Nu știm ce este frica și nici moartea nu ne este prieten. Suntem prea multe pentru a nu putea renaște. Dacă un cal sau alt animal ne mai paște noi știm că după fiecare noapte vine un nou răsărit și Luna se duce și ea tot departe. Nici luceferi sau alte stele nu ne pot desparte. Și când razele de soare ne scaldă privirea simțim roua care ne scaldă obrajii. O vreme de noi începuturi și iluzii deșarte care vin și desparte noaptea de zi. Mai știm mai multe și multe vedem, dar timpul oamenilor ne curmă a noastră visare. Vin trecătorii și în picioare ne calcă. Pe noi însă chiar nu ne deranjează pentru că suntem fire de iarbă scaldate de rouă, mișcate de vânt, udate de ploaie și topite de soare al căror spirit si suflet nu cunoaște moarte…

Abonează-te pentru a avea acces

Citești mai multe din acest conținut dacă te abonezi azi.

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: