Distopia secolului XXI


Precizez încă de la început două aspecte esențiale. Distopia reprezintă o anomalie într-o situație anatomică sau o utopie într-o țară coruptă. Mai mult povestea nu s-a întâmplat, nu se întâmplă și nici nu se va întâmpla vreodată în târgul de pe Mureș și categoric nu în România. Personajul principal nu este categoric subsemnatul. Cu alte cuvinte se prezintă evenimentele dintr-o țară fictivă cu un personaj fictiv neinspirat în faptele reale și care nu au rolul de a vă afecta psihic sau emoțional.
Demult tare demult într-o țară oarecare și într-o comună de pe râul Maris trăia un cadru didactic. Avea o meserie onorabilă în fața multor elevi, dar blamata de societatea în care trăia. Într-o zi ținutul a fost lovit de o plagă teribilă numită fictiv Coronavirus. Școala de la fața locului s-a transformat în școala virtuală. Profesorul preda virtual și elevii învățau tot fictiv. Evaluarea s-a realizat tot virtual, iar cunoștințele elevilor au rămas tot virtual. După ce baza societății respective, hârtia, a fost completată și majoritatea elevilor au devenit premianți cu acordul părinților, cadrul didactic a început să se preocupe de viitorul său didactic. Trebuia să facă acest lucru a paisprezecea oară așteptând de fiecare dată un rezultat diferit. Vă recomand să nu citiți cadavru didactic pentru că în România nu se pune accent pe profesor. Având în vedere că trebuia să se înscrie la un examen de ocupare a posturilor didactice a început să se deplaseze, de data aceasta nu virtual, 32 de kilometri până la școală pentru a primi actele necesare înscrierii. Cu toată lipsa de amabilitate de care a putut să dea dovadă secretara școlii i-a asigurat actele necesare. După încă două zile de drumuri stresante a reușit să se înscrie. Având în vedere că era încă în perioada învățării metodicii utopice și a disciplinei și-a continuat drumul. În ziua examenului s-a prezentat la un liceu unde a desfășurat proba scrisă cu botnita pe față. Se pare că Covid 19 participa și el la examen pentru a se titulariza în rândul fraților săi covizi. Afișarea rezultatelor la examen l-a propulsat al șaselea pe județ și urma ședința publică pentru ocuparea posturilor vacante un fel de piață ocsika. După o așteptare surprinzător de scurtă de o oră s-a anunțat la portavocea verbală că urmează disciplina istorie. Cu alte cuvinte s-a auzit că trebuie să intre profesorii de istorie și a început ingramadeala, dar calmată de persoanele feminine de la intrare pentru era nevoie de distanțare socială. În momentul în care intrai era un termoscaner în care trebuia să-ți incadrezi chipul pentru măsurarea temperaturii. După ce vocea robotului a anunțat că temperatura este normală de 36,3, de parcă poți să fi normal să faci acest lucru, s-au urcat treptele și s-a așteptat în fața unei uși intrarea în talciocul propriu-zis. La chemarea verbală s-a realizat intrarea într-o sală festivă. Acolo după poveștile de rigoare fiecare persoană ar fi trebuit să stea distantata social pe scaune. După rezolvarea acordurilor de principii a două cadre didactice s-a trecut la strigaturile de rigoare a candidaților în ordinea descrescătoare a notelor. Având în vedere că profesorul și-a calculat viitorul în ore de predare povestea a continuat și va mai continua și săptămânile următoare până la începutul anului școlar până când speră sincer ca să-și asigure un viitor didactic toți profesorii cunoscuți și necunoscuți.
Aceasta din păcate nu este doar povestea subsemnatului ci și a multor cadre didactice din România, a căror poveste nu este cunoscută, și trec prin aceste evenimente aproape în fiecare vară. Când elevii sunt în vacanță mulți profesori învață și se preocupă de viitorul lor didactic. Ferice de cei care s-au titularizat pentru că povestea unui profesor suplinitor continuă și în școală unde de multe ori este desconsiderat din cauza statutului său didactic. Nu își propun aceste rânduri să stârnească milă sau compansiune ci să reliefeze un realism al zilelor noastre. Și urmează pașii în școală, cu toată speranța din lume, speră fizică și cine știi ce alte lucruri traznite mai străbat lipsa de gândire a ministerului educației. Cel puțin fiți optimiști în privința viitorului că voia bună și buna dispoziție nu dor…

Abonează-te pentru a avea acces

Citești mai multe din acest conținut dacă te abonezi azi.

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: