Ciudățeniile urbane


Personal nu înțeleg cum plecând din Târgu Mureș și trecând granița județului parcă ajung în altă lume, în special urbană. Orașe ca Deva, Hunedoara și mai ales Cluj Napoca sunt la ani lumină față de orașul târg de pe Mureș. Pornind de la curățenia stradală, liniștea predominantă de seară ajung la impresia unor orașe aerisite și parcă mai relaxate. Mai mult transportul în comun este la nivel superior prin diversitatea sa și consecvența sa. Aerisirea în perioada caniculei garantează un transport mult mai confortabil. În privința orașului Cluj Napoca există un parc sportiv pe malul râului Somes unde putem alerga, plimba cu bicicleta sau alte diferite sporturi în locurile special amenajate. Amplasarea activităților sportive pe malul unui râu aduce o atmosferă feerică imposibil de descris în cuvinte. Ceea este mai interesant că ultimul aspect este prezent într-un oraș aglomerat din punctul de vedere al mijloacelor de transport și al circulației umane. Posibilitățile de petrecere a timpului liber sunt multiple și diversificate în funcție de gusturi sau posibilități financiare. Să nu mai vorbim de vârsta oamenilor prezenți în aceste orașe, tinerii observându-se deplasandu-se, de multe ori cu zâmbetul pe buze, prin oraș. Ajung astfel la concluzia înapoierii orașului Târgu Mureș față de multe alte orașe precum și la partea încrîncenarii din partea locuitorilor urbei. Disprețul față de persoanele cu posibilități financiare mai reduse este foarte prezent în orașul de tristă amintire în care trebuie ca să mă întorc astăzi. Pentru cât timp voi tot reveni nu-mi este dat să știu…

Abonează-te pentru a avea acces

Citești mai multe din acest conținut dacă te abonezi azi.

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: