Impresionismul contemporan


Nu vorbim de curentul artistic sau literar. Nu mai interesează decât pe puține persoane. Vorbim de ideea de a impresiona. La un moment dat oamenii se trezesc că încearcă să impresioneze alte persoane. Poate din motivul de a cuceri o fată sau pentru a avea prieteni. Încep să se ducă la sală ca să arate bine. Încep să poarte haine de “firmă ” și să se îmbrace la “modă “. Nu trebuie să vorbească foarte cult ca să impresioneze fete așa că nu se vor apuca să citească. Vor umbla în locuri scumpe pe unde umblă fetele de care sunt interesați. Vor asculta muzica “la modă “. Cu singura intenție de a impresiona.
Cel puțin pentru mine este o mare prostie de a impresiona pe cineva cu ceva ce tu ca persoană nu ești. Mai devreme sau mai târziu persoanele, dacă ai reușit să le impresionezi, vor observa aceste lucruri. Așa că nu încerca să fii cineva care nu ești. Persoanele feminine sau orice persoană care nu este impresionată de cine ești, de gândirea sau acțiunea ta nu își merită energia. Vom pierde timpul fără rost încercând să fim un om fals și ipocrit. Așa că dacă suntem sinceri și natural măcar să avem o conștiință curată și nu trebuie să fim cine suntem, ceea ce spunem și ceea ce facem. Dacă se întâmplă să găsim oameni care sunt impresionați de noi este foarte bine. Iar dacă nu măcar suntem ssinceri cu noi înșine….

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: