Un freamăt nocturn


Poartă pașii lui mărunți prin nesfârșita cameră, căutând răspunsuri la întrebări care nu-și au întotdeauna rostul. Ascunde în el o liniște deplină și parcă totuși ceea ce a găsit în el ieri sau astăzi mai devreme pare străin încă. Cere doar timpului răgaz spre a nu cunoaște vremea, uitându-se și în tavan unde nu mai găsește imaginile vechi. Simte că pacea-l stăpânește, parcă venită ca un mister. Nu vrea ca să mai cunoască timpul care a trecut ușor pe lângă el. Absoarbe gândurile trufașe, de îndoială asupra lui care parcă se revarsă și alungă liniștea interioară. Melancolia rasfirata în urma atingerii podelei cerșește un răspuns efemer la ceea ce va fi printre siragurile de clipe care vor aduce lumina acea uitată. Minutele par iar eterne și nu vede un sfârșit, iar parcă acolo după geam este a lui nelămurire. Când zgomotul are un preț în lume și toropeala-l apasă parcă se întoarce iar la răspunsuri de parcă ele ar vrea ca să vină. Semnele de întrebare se ridică ca și cum ar fi niște gemete ale unui cer care nu vrea întuneric. Oboseala observă ale lui frământări nocturne și-i cere ca să mai renunțe la gânduri care oricum nu duc nicăieri. Un freamăt al unei pleoape aduce o pauză exagerată de la lumea înconjurătoare. Răspunsurile și întrebările pleacă pe drumul nopții liniștite. Rămâne doar el atingând perna cu un oftat adânc, puternic și parcă iar vrea ca să se ducă. Este întuneric prin cameră, chiar nimic nu se mai aude. Poate doar urma unui vis despre vremurile bune care vor mai veni și peste el. Acum este în sfârșit liniște și doar o bonzaitura se aude a unui tantar rătăcit și înfometat de lume. Așa este câteodată de nedeslușit momentul certurilor cu viața și cu timpurile noastre.

Abonează-te pentru a avea acces

Citești mai multe din acest conținut dacă te abonezi azi.

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: