Hârtia


Încă dinainte de nașterea poporului român s-a născut ceva care a definit poporul. Este mai important decât părinții lui sau decât Traian și Decebal. Practic dacă nu ar exista așa ceva poporul român sau limba română nu ar putea să-și confirme existența. Mai mult dacă nu ar exista așa ceva noi chiar dacă trăim, respirăm sau existăm nu ne crede nimeni dacă nu ar exista Ea. Mai departe, dacă facem o școală dacă nu ar exista ea practic am făcut-o degeaba. Dacă nu avem probleme de sănătate numai Ea poate să-ne confirme acest lucru. Dacă nu am ucis sau violat tot ea ne confirmă acest lucru. În învățământ de exemplu dacă avem toate hârtiile frumos făcute noi în sala de clasă putem ca să dansăm în fața elevilor din buric pe catedră. Nimeni nu ar putea contrazice un profesor cu portofoliul realizat și cu planul lecției intocmit. Mai mult ea, HÂRTIA, este prezentă în toate și în toți. Orice se face în România este prezent pe hârtie. Oriunde și în orice domeniu instituțiile sunt conduse de hârtii. Mai avem tupeul ca să condamnăm pe bieții austrieci pentru că ne fură pădurile. Oricum singurii ies în stradă pentru tăierea pădurilor sunt urșii. Păi în România la câte hârtii se cer și se vor cere nu ne vor ajunge în curând pădurile de pe teritoriul României. Austriecii le-au dus la conservare, iar noi când nu vom mai avea, vom aduce de la ei. Nici să murim nu putem ca să murim dacă nu avem o hârtie. Dacă alții ne declară mort noi trebuie să dovedim fizic că nu am murit. În schimb există ceva ce nu prevede nicio hârtie și totuși există și nici măcar o oră din școală din România nu ne pregătește și vreau să-mi fac rost. Chiar vreau să mă înscriu la cursuri în acest sens și să plătesc chiar sume de bani. Încă nu am aflat unde există o școală de proști care să emită o diplomă de prost. Dar mai cercetez încă…

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: