Ca oameni



Nu am venit pe acest Pământ ca să ne placă lumea. Am venit pe acest Pământ ca să fim fericiți. Dacă vreim să fim fericiți va trebui să-ne demonstrăm nouă de ce suntem în stare. Nu suntem decât într-o singură competiție: eu împotriva mea. Nu concurăm cu nimeni altcineva decât cu noi. În orice caz, va fi mai greu la început și vom eșua, să renunțăm, dar nu o vom face. Unele persoane ne vor spune că nu are rost, iar altele că nu suntem în stare. Noi suntem singurii care vom decide dacă vom continua. Dacă am decis totuși ca să continuăm am câștigat prima bătălie pentru că eșecul nu ne definește. Este un moment din viața noastră, ne ridicăm, învațăn și mergem mai departe. Cursa de abia a început. Negativistii ne vor urmări numai că noi deja-i cunoaștem. Nu o vor spune cu răutate, dar ei doar atât cred că se poate. Noi în schimb le vom demonstra contrariul. Lor nu trebuie să le demonstrăm nimic ci numai nouă. Suntem un actor care când urcă pe scenă știe că rolul nostru este de a continua de fiecare dată după ce am căzut. El se va ridica de fiecare dată prin forțele proprii mai puternici decât am fost până atunci. Părerea altora nu va conta pentru că nu este cursa lor.
La final când am triumfat ne vom felicita că nu am renunțat. Numai că partea proastă este că de aici va trebui să fim și mai dedicați scopului nostru pe care nu-l vom lega de oameni sau de lucruri. Puțini oameni rămân, iar lucrurile sunt vremelnice. Ar fi nevoie ca să ne fixăm un scop imposibil la început și în fiecare zi să lucrăm și mai mult la el. Victoria ne pregătește pentru următoarea cursă. Va depinde numai de noi ca să fi mai buni în fiecare zi.
Credeți că aceste povești nu sunt reale? Foarte bine! Atunci concentrati-vă pe un scop anume sau un vis pentru care să faceți ceva în fiecare zi și s-ar putea să devină posibil și realizabil. Dacă nu încercați nu veți știi niciodată dacă povestea aceasta este inspirată numai din povești de succes sau este începutul poveștii tale. Ce frumos ar fi dacă fiecare locuitor din țara aceasta ar lucra în fiecare zi la visul de România mai frumoasă și mai bună. Poate s-ar mai schimba ceva…Și totuși mai există o speranță !

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: