Credința sau religia


Subiectul “credința sau religia” întotdeauna naște controverse și prin urmare, nu este ușor de abordat. Poate și pentru că de cele mai multe ori nici nu se cunoaște diferența dintre ele sau mai mult, fiecare persoană religioasă crede că religia este mai bună. Din păcate consideră că este mai bună, dar numai crezând că celelalte religii sunt greșite sau mai bine zis, formele lor de manifestare sunt greșite. Multe persoane au preluat în acest sens dictonul, mai comod și mai la indemana lor, “Crede și nu cerceta”.

Începând cu anul 1517 de la reforma religioasă, cu alte cuvinte a bisericii, a lui Martin Luther, fiecare persoană poate ca să citească Biblia în limba sa, iar relația cu Dumnezeu a devenit una individuală. Este clar că nu și-a propus ca să-L schimbe pe Dumnezeu ci doar ca să nu mai existe un intermediar între om și El. Oricum nu merită efortul schimbării divinității cu toate că multe persoane consideră că El este vinovat de toate lucrurile rele de pe Pământ și mare. Este cea mai ușoară și din nou comodă afirmație pentru că singurul vinovat de relele din lume este omul și puterea sa distrugătoare. De cele mai multe ori nici nu avem nevoie de teroriști pentru că oamenii singuri se terorizează între ei.

Din punctul de vedere personal, povestea existenței lui Dumnezeu se leagă atât de credință cât și de religie. Având în vedere că, în multe situații este nevoie și față de oameni ca să trecem mai sus de partea rațională sau dincolo de ea, așa este și cu credința. De exemplu avem încredere în anumiți oameni doar datorită afirmației lor fără ca să ne dovedească veridicitatea ei. În același sens este și cu Dumnezeu pentru că avem nevoie ca să avem încredere că există ceva bun sau o mână de ajutor în momentele mai grele sau Căruia să-i aducem o mulțumire când avem reușite sau bucurii. Deci nu este vorba de a crede că există divinitatea monoteista ci de a simți că există Dumnezeu. Dacă simțim că există vom avea aceeași soartă ca a unei persoane care a pornit în căutarea Sa. A cutreierat lumea întreagă și când s-a întors acasă divinitatea se afla în sufletul său. Din acest motiv nu este nevoie de a fi între patru pereți pentru a simți că există și se poate ca să fim oriunde în lumea aceasta atât timp cât suntem capabili de a face bine altora. Aceasta este de fapt religia adevărată a binelui universal, a compasiunii, a sincerității, a altruismului și poate avem nevoie ca să ne temem de Cineva pentru a o manifesta. Acel Cineva este însuși Dumnezeu care are capacitatea de a crea totul din nimic, in sensul moleculelor din care se naște orice pe lumea aceasta sau de a împărți oamenii după moartea fizică, cei răi în Iad și aceia buni în Rai.

Până la urmă, așa cum s-a scris și mai sus, credința și religia reprezintă o formă de alegere a fiecărui individ. Dacă consideră anumite persoane că au nevoie de a merge într-o biserică este foarte bine, iar dacă nu tot la fel este. Ideea este de a propaga pe oriunde mergem religia universală a binelui necondiționat și dezinteresat. Altfel chiar ar merita ca să intrăm, poate prea multe persoane, în Iadul conștiinței proprii care este din în ce mai rar în zilele noastre. Depinde de fiecare dintre noi ca să schimbăm lumea în care trăim în bine și prima schimbare ar fi nevoie ca să fim noi, fiecare individual și după aceea restul lumii noastre. Poate așa se vor mai întâmpla și miracole în viața noastră…

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: