Lecția de viață de joi


Fiecare om în viața aceasta și poate și în aceea de dincolo de viața fizică, nu avem de unde să știm, învață în fiecare zi lucruri și vorba populară “tot prost moare”. Lecțiile vieții sunt predate de situațiile de viață și prea puțin, de oameni. Ca oameni, putem să știm foarte multe lucruri, să cunoaștem fiecare aspect al domeniului de activitate și totuși, va fi degeaba. Trăind în România, care ne ocupă tot timpul existențial, ar fi recomandabil ca să fim pragmatici în viața profesională sau în general, personală și în timpul liber, sensibili. Cu alte cuvinte, dacă dorim să urmărim un scop trebuie ca să mâncăm, de trei ori pe zi și ca gustare, sensibilitatea, orgoliul și “batutul în piept că sunt o persoană importantă “. Scopul, în realitatea românească, scuză mijloacele dacă dorim ca să nu fim veșnici anonimi. În cazul în care, nu ne obligă numai propria dorință, dorim să progresam în carieră, de multe ori de piatră, este nevoie ca să urmăm vorba unui împărat francez, un oarecare Napoleon Bonaparte despre care se mai scrie în cărțile și încă în manualele de istorie. Spunea respectivul “să fim o vulpe când situația o cere și leu de când trebuie”. Deci, dacă dorim să ajungem într-o funcție importantă este nevoie ca să știm ca să ne pliem și să adaptăm situatiilor de viață. Idealul ar fi ca să ne placă ceea ce facem în domeniul nostru de activitate, cel puțin în aparență și ca fațadă, și nu ca să facem ceea ce ne place. Urmărindu-ne propriile fite sau ifose vom rămâne așa cum spunea Mihai Eminescu “și noi locului ne ținem/cum am fost așa rămânem” și categoric, nu vrem stagnarea. Identificarea noastră ca indivizi este tocmai, ca să avansam, fie și fără scrupule, pe scările vieții. În același timp să nu uităm oamenii sau vorba populară “de unde am plecat” pentru că așa cum spunea Boris Elțîn “este ușor de ajuns în vârf, dar este infinit mai greu ca să te menții”. Nu din alte motive, dar când ajungem ca să ne considerăm indestructibili viața ne coboară, făcându-ne vânt în jos. În alunecarea care urmează, dacă ținem să ne mai urcăm vreodată pe scara vieții, va fi drăgăstos ca să avem pe cine saluta și cel mai important aspect, să ne mai răspundă cineva la urletul de jos. Oricum, în momentele acelea grele ne vom da seama pentru cine suntem cu adevărat importanți. Viața, oricum o trăim, este o călătorie formată din urcușuri și coborasuri și depinde în mare măsură de arta noastră personală de a o conduce prin atitudinea pe care o avem. Poate ar fi nevoie, în orice moment, ca să ne antrenam pentru ceea ce este mai rău și să ne pregătim pentru ceea ce este mai bine. Numai așa vom putea să nu ne lăsăm duși pe valurile vieții în funcție de puterea și starea vântului. Cu soare în suflet și o inimă dragalasa și de fier putem ca să urzicăm timpurile noastre și să fim, în timpul liber și fericiți. Și nu trebuie ca să mâncăm “asfalt proaspăt cosit” pentru așa ceva…

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: