Istoria unor zabrele


Incep aceste randuri cu marturisirea ca de cand ma stiu am fost atras de istorie . Preferam in copilarie sa citesc in loc sa ma duc afara la joaca cu ceilalti copii . Am inceput acest drum cu “Povestirile istorice” ale lui Dimitrie Bolintineanu cu superbele discutii ale parintelui istoriei romanesti Nicolae Iorga cu copiii pasionati de istorie si cu sadirea unui gorun al ilustriului cuplu ceausist . Am continuat cu povestirile cu cavaleri si domnite ale lui Alexandre Dumas tatal continuand cu carti de istorie in adevaratul sens al cuvantului . Astfel printr-o nebunie am parcurs drumul de la cursurile de seral la facultate binenteles de istorie . Incheindu-se cu inevitabelele regrete ale studentiei am ajuns dupa un an de ratacire la catedra intr-un apropiat sat de orasul viorilor . Plin de entuziasm am predat istorie bucurandu-ma in al doilea an de un sat de campie . Din nou pentru a nu lungi poveste din motive externe de mine am profesat tot ca si cadru didactic , dar in domeniul limbilor moderne . Pasiunea pentru istorie din contra a crescut si m-a indemnat la lectura a zeci si zeci de carti . Astfel intr-un anume an de gratie am ajuns la o scoala gimnaziala . In acest loc din nou plin de placere si entuziasm am pasit pe treptele pasiunii pentru istorie . Spre neplacerea mea aici viata sau destinul mi-a rezervat o surpriza . De la jumatatea lunii voi preda si in temnita ca sa citesc din vorba unui distins coleg . Odata cu apropierea gongului de start ma pregateam moral pentru noua provocare . Prin urmare a venit si fatidica zi de septembrie mult prea calduroasa pentru aceea perioada anului . Am parcurs drumul de la tribunal si am ajuns in fata unei usi unde un coleg a sunat la interfon . Plin de emotie am intrat pentru prima data in penitenciar . Mi-am pus lucrurile intr-un dulapior si de aici a intervenit socul . Un individ in uniforma m-a perchezitionat si deja incepeau sa curga siroaie de transpiratie fie din cauza caldurii sau fie a emotiei . Calea spre salile de curs parea a unui condamnat catre plutonul de executie . Prima vedere a unui puscarias au amplificat emotiile . Asteptarea se prelungea si acutiza starile interioare . Momentul de inceput de curs si-a atins limitele sale de paroxism in fata faradelegiutilor . Vorbele au iesit necontrolate parca din instinct . Privirile lor ucigatoare controlau incaperea si parca asteptau atacul final intocmai cum felinele isi ochesc prada si asteapta s-o inhate . In cele din urma prima infatisarea si-a atins sfarsitul . Drumul de intoarcere spre civilizatie parea etern . Picioarele mergeau singure cautand sa fuga din ce in ce mai repede din infern . Gandurile de dupa infern si panma la o noua infatisare alternau de la renuntare la o biruinta triumfatoare . Pe masura ce au trecut zilele de penitenta am descoperit si fete umane si chiar persoane dornice sa evadeze din infern . Unul dintre ei asa cum am ajuns sa descopar pe parcurs i-a dat cu o lopata in cap unui individ care incercase sa o violeze pe bunica lui . Celalalt si-a ucis in cel mai sadic mod cu putință prietena si l-a scapat de o mana pe un prieten. Astfel povestile au continuat si curg in fiecare zi de curs . Povesti de viata care fie regreta faptele si jura ca nu vor mai ajunge acolo , fie sunt complacuti cu soarta . Constienti ca nu au alta alternativa viseaza la libertate de parca ar fi cel mai de pret dar . Persoane care chiar daca jura ca nu vor mai incalca legea se intorc majoritatea spasiti inapoi . Pentru acestia penitenciarul cu regim deschus sau inchis a devenit o a doua casa pana cand vor fi mutati in alta inchisoare cu alta muzica care rasuna spre libertate si alte paturi si alte zabrele . Acolo va incepe o noua lupta pentru supravietuire unde poate un alt profesor de istorie la fel ca subsemnatul va trece de la starea de soc la complacere si lipsa de entuziasm pentru a-si asterne trairile interioare pe o pagina de socializare virtuala .

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: