Calmul



Într-o lume în care agitația devine un cântec din ce în ce mai la modă să fim liniște. Când lumea ne trimite săgeți de foc să fim apă sau o ploaie caldă de vară cu un cer senin. Rămânem răul de munte care curge lin printre pietre la vale și-și face loc spre a ajunge la vale. O frunză adiata de vânt care are încredere în creanga sa. Nici firul de iarbă nu se teme de talpa omului sau copita animalului care-l calcă. Știe că dacă va fi strivit va renaște din nou tot acolo sau în altă parte. Să fim o stâncă pe un munte care s-a născut dinaintea oamenilor în viață și va exista și după ce aceștia vor muri. Oamenii sunt vremelnici și se vor naște și alți oameni, dar stânca muntelui rămâne. Să fim ca și bradul care nu își pierde culoarea ci numai anotimpul în care trăiește. Chiar dacă oamenii taie brazii vor fi și alți brazi pe acest pământ. Nici cerul nu se clinteste din locul său ci ne veghează existența. Primește lumina când este dat să vină și întunericul când trebuie să fie. Nu se supără pe nori că-i întunecă privirea și nici pe soare că-i luminează existența. Luna este primită cu brațele deschise urmată de stelele care sunt care mai de care mai strălucitoare. Furtuna vine și cutremură pământul doar pentru a pleca de unde a venit. Dimineața își arată lacrimile de bucurie împărtășind roua pe firicelele de iarbă și pe cine mai dorește să o primească. Doar cocoșii insotesc întunericul și drumul său spre lumină cu rasunetul lor. Să fim o pasăre care zboară spre cer spre a se întoarce spre pământ și pentru a zbura din nou spre cer sau cântecul păsărilor care bucură natura cu trilul lor. Un greier care hoinareste prin lumea sa cu o chitară. Să fim o albină care, pentru a găsi mierea, zboară din floare în altă floare spre a o duce la stupul ei. Vântul care adie și racoreste natura prin atingerile sale duioase. Orizontul care indiferent de vremuri este dat vederii umililor și modestilor trecători. Mai mult decât acestea să fim un curcubeu care încântă existența muritorilor de rând cu ale sale culori . Toate acestea sunt și vor fi câtă vreme va fi întuneric și lumină și cât timp vor fi mai fi suflete care să le privească. Dar înainte de toate să fim oameni simpli cu calități și defecte care dacă nu poat ca să răspîndească lumină cel puțin nu împrăștie întuneric asupra semenilor tăi. Pentru toate acestea să fim un om calm că doar așa ne vom stăpâni o parte din existența noastră și nu vom fi prizonierul gândurilor tale negative. Să fim optimistul dintr-o lume care împrăștie ingrijorare, frică și nesiguranță. Poate așa lumea va deveni un loc mai bun și mai frumos de trăit….Și tot nu mă pricep mai mult nici astăzi și nici nu mă cred atotștiutor

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: