Respectul față de noi


Trăim în perioada lipsei de respect și a satisfacerea orgoliului propriu. Cultivam astfel relații total nesănătoase, hrănite din satisfacerea egoismului personal. Calcăm peste suflete, gânduri sau sentimente doar din proprie plăcere. Cel mult ne cerem scuze fără a le crede și acuzându-ne numai propriul destin fatalist. Ne acoperim de propriile interese, acoperindu-ne cu plapuma deciziilor asupra vieții celorlalți. Stabilim astfel ceea ce este bine și ceea ce este rău, fără nici cea mai mică fărâmă de înțelegere sau acceptare a celorlalți. Atât timp cât ne satisfac nevoile devenim satisfăcuți crezând că aceste sentimente ne sunt suficiente pentru a fi fericiți. Scoatem propria viață la tarabă vanzand-o pentru câteva monede și pentru câteva clipe de bucurie. Tanjim după alte vremuri din tinerețe, fără a ține cont de experiența acumulată din acele vremuri, repetand aceleași greșeli la nesfârșit. Dăm vina pe alte persoane și niciodată pe noi, considerându-ne perfectionisti sau mai rău neinteresandu-ne cum suntem noi de fapt ci numai alții. Citim cărți despre dezvoltarea personală, relații sănătoase și suntem analfabeți în a face bine, atât nouă cât și altora. Din nou, considerăm de vină o pandemie pentru răutatea și frustrarea din noi sau un fatalist destin. Plângem soarta proprie, comparând-o cu a altor persoane, devenind mai grea sau apăsătoare. Într-un final, credem că avem timp pentru toate lucrurile și nu avem niciodată, cu adevărat, timp pentru noi. De asemenea, credem în propria nemurire și invincibilitate până când, atunci când ne așteptăm cel mai puțin, va veni doamna cu coasa și ne va duce de aici numai cu cel mai bun costum al nostru. Orice altceva ne va fi de prisos. În imaginația noastră, dibuim mulți prieteni și cunoștințe, iar când suntem bolnavi sau de propria înmormântare va interesa foarte puțini oameni. Acele ultime clipe ne va arăta, chiar dacă ne-am considerat superiori toată viața, când de mici și săraci suntem. Poate, constientizand acel moment, vom realiza de acum încolo ceea ce este important, într-adevăr, în viața aceasta și nu vom mai pierde timpul. Oricum vom fi o poveste cu tâlc pentru alte persoane, iar Judecătorul suprem va avea ultimul cuvânt. Noi, chipuri de lut, cu creier și cu o inimă răbdătoare, suntem unul singur din cei peste șapte miliarde de oameni de pe acest Pământ și o mică pată, chiar microscopica, din Univers. Așa că fie ca să ajungem cu bine și sănătoși la Destinația Finală!

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: