Povestioara


A fost odată, tare demult, pe când nu era nici timpul, un tărâm care nu-și cunoștea nici începutul și nici sfârșitul. Acolo tot ceea ce trăia nu avea un final anume și astfel, nu știau nici începutul vieții și nici moartea. Începutul vieții nu-l știau pentru că nu-l cuprindea memoria lor, iar de sfârșit viața lor nici că avea nevoie. Pe cuprinsul taramului se aflau numai vieți vesele pentru că pesemne, am uitat, totul se întâmpla chiar înainte ca tristețea să apară pe Pământ. Oamenii care trăiau erau veșnic veseli, spuneau glume și cântau, exprimându-și recunoștința și aprecierea, în fiecare dimineață dimineață, amiază și seară, pentru ceilalți. Îmbrățișarea era obișnuită și era ca o formă de salut, să strângi mâna ceva firesc, iar “te iubesc” atât de comun ca astăzi soarele. Compuneau și poezii, munceau doar cât să mănânce pentru că nici Lenea nu era inventată. Persoanele de atunci nu știau ceea ce înseamnă nici să bârfești și nici să vrei răul altei persoane pentru că nici Invidia și Răutatea nu le erau cunoscute. Orgoliul și Supărarea erau cuvinte străine și doar în anumite locuri îndepărtate știau că ar putea ca să existe. Zâmbeau de când se trezeau și până când dormeau, oameni și animale sau insecte. Oamenii cu animalele de casă, cele mai sociabile dintre ele, trăiau fiecare apropiate, muncind împreună atât cât puteau și fără să se certe. Animalele mai timide și mai retrase trăiau ascunse în păduri sau sus pe munte. Cearta, poate vă mirați, nici măcar nu exista pentru că totul era în comun și nu aveau chiar nimic de împărțit și nici dorința de a avea mult, Hraparet și nici Zgîrcenia nu apăruseră. Zeul lor le dădea la fiecare după meritul, recunoscut de toată lumea, pentru că, înainte de toate viețuitoarele, era cel mai cinstit și corect judecător al vieții lor. Nemulțumire și Neîmplinire neexistând totul părea un ideal și nici măcar un sentiment urât nu circula prin viața lor. Poate că acest tărâm ar mai exista și în ziua de astăzi dacă oamenii s-ar aprecia, iubi și înțelege și aceasta nu ar fi de povestit numai din cărți..

Altfel, rând pe rând, a apărut răutatea, a fi hraparet sau zgârcit, nemulțumirea și neîmplinirea pentru că, de multe ori pare, nici Dumnezeu nu este, tot timpul, corect și cinstit cu lumea. Lenea, de multe ori, este mai premiată decât hărnicia și așa, în orice om, apare neîmplinirea și nemulțumirea. Numai că legile Universului ne spun că ceea ce nu sau pe cine nu apreciem atunci când este momentul riscă să dispară pentru a ne aminti că nimic și nimeni nu este etern. Poate că avem impresia că doar câteodată prostia, dar și această poveste este discutabilă și prea subiectivă. Povestioara ar mai continua și în ziua astăzi, dar aceștia suntem noi, ca oameni, plini de defectele altora și de calitățile noastre. Poate, amândouă în același timp și în aceeași persoană și tot mai judecăm și condamnăm dinainte de invenția timpului și până astăzi. Oricum eu tot am încălecat pe o sa, mai bună sau mai puțin bună și am scris aceste rânduri aproximativ așa fără petreceri de trei zile și trei nopți…

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: