Biserica în perioada postcomunistă


Fotografie de Max Ravier pe Pexels.com

Cu toate că nu există o relație direct între confesiunea religioasă și propesiunea pentru democrație nu înseamnă că nu există o varietate de alte feluri, mai subtile, în care biserica, pe de-o parte, și atitudinea religioasă a cuiva, indifferent de confesiune, pe de alta, influențează psihologia politică a unei persoane sau cultura politică a unei societăți. Astfel se ajunge la idea conform căreia religia acționează prin intermediul unor norme și deprinderi cultural. O confesiune care se identifică cu aceea a unui stat sau a unei societăți pentru o vreme îndelungată contribuie la crearea unor instituții informale, care persist chiar după ce lumea nu se mai duce la biserică sau proporția între confesiuni se modifică. În aceast sens în primăvara anului 1998 arhiepiscopului Clujului, Bartolomeu Anania a propus Sfântului Sinod care este cea mai înaltă ierarhie a bisericii ortodoxe ca să se ia în discuție asumarea unui rol politic de către preoți, permițându-le sau chiar recomandându-le să se transforme în consilieri politici ai cetățenilor, care să recomande cui trebuie să încredințeze votul. Această cerere a declanșat un puternic scandal public în care oameni politici, ziariști sau chiar oameni de rând au luat poziții pro sau contra. Era de altfel o încercare, care nu ar fi trebuit să mai surprindă, prin care biserica ortodoxă a încercat în unele locuri să își câștige sau să își crească în alte locuri influența. De altfel însuși Părintele teoctist era suspectat de colaboraționist cu organele securității din vechiul regim și se încerca o refacere a imaginii.
În colaborare cu partea politică care dorea să să se legitimeze s-a introdus în programul public al televiziunii române opt ore de cultură religioasa. Programul televiziunii ca durată se compară doar cu cel al Greciei la nivel european. În aceeași perioadă se introduce în cadrul programul disciplinelor studiate în școli și religia ca disciplină obligatorie. Până în aceea perioadă exista doar ca materie opțională. Era predată la început de către preoți doar mai târziu urmând să fie predată de către cadre didactice specializate în acest sens. Mai departe s-a trecut la sfințirea tuturor instituțiilor statului ajungându-se chiar și la marele edificiu Casa Poporului. Clădire de altfel pentru a cărei construcții s-au dărâmat importante biserici. De altfel conlucrarea dintre partea politică și biserică se recunoaște și prin nerecunoașterea de către stat și refuzului retrocedării către celelalte biserici a clădirilor religioase confiscate în perioada comunistă. Această situație s-a tergiversate si s-a ajuns până la construirea de către edificii religioase ortodoxe în orașele sau satele unde populația majoritară era de alta religie, reformată sau Greco-catolică. Aceste construcții au fost finanțate din fondurile statului român aflate binențeles sub oblăduirea puterii politice. În aceeași perioadă Sfântului Sinod al bisericii ortodoxe prin vocea Părintelui Teoctist se anunță dorința de a se construi o sfântă instituție religioasă “Catedrala Neamului”. Construcție care trebuia plasată în capitala țării simetric cu Casa Poporului, rămășiță a distrugerii și prigonirii preoților celorlalte culte și chiar a celor ortoxi. Demersul bisericii ortodoxe nu și-a găsit răsunt final însă cu toate că s-a încercat finanțarea atât din partea statului cât și din partea cetățenilor, care se considerau români și prin ortoxi, prin intermediul donațiilor. De altfel această dorință a rămas nerealizabilă până în ziua de astăzi. Implicarea preoțilora ajuns și până la participarea efectivă în conducerea statului fiind membrii ai Parlamentului României sau fiind aleși ca și primari în anumite comune de pe teritoriul țării noastre. Așa cum nu ar trebui să surprindă în acest sens că în pictarea anumitor biserici este înfățișat ca și pictură persoane politice care au realizat donații către sfintele lăcașe de cult. Monopolizarea cetățenilor de către biserică s-a realizat și prin tergiversarea și împotrivirea față de Leagea Cultelor care ar fi adus la același nivel biserica ortodoxă cu celelalte biserici. Ceea ce nu se dorea de către biserica care era considerată dominantă în toată perioada comunistă.

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: