Malul apei


Falfait de ceață deasă, care în ale sale brațe cuprinde apa, ce izvorăște și cât zarea mai cuprinde, asculți gândurile ființelor, care trec pe lângă tine. Vesele sau triste, tu le infasori pe toate în mireasma ta ascunsă de dis de dimineață. Tainuiesti și văzduhul apropiat precum și dealurile din zonă. Doar câte o pisică apare, deranjand roua dimineții cu al ei mieunat blând. Câinii, liberi sau cu lesă, nici nu au curaj ca să latre. Domoli mai dau din coadă sau le permiți ca să se așeze pe pământul învecinat. Păsările nici nu zboară și-ți admiră tabloul creionat de tine, ceață, care nu le permiți ca să mai deschidă ale lor aripi singuratice. Peștii sunt de nevăzut spre blestemul unui pescar, care parcă nici nu obsearva că momeala nu este bună pentru undița sa fioroasă. În liniștea profundă doar câțiva pași mai vuiesc în cale, temându-se să nu trezească soarele, ascuns de o perdea făcută de tine. Într-un final feeric, razele își fac curaj și străpung cerul împărțindu-l în lumină și mister, spre fericirea unor biciclete care, biciuite de tineri veseli, trec pe lângă tine iute. Noua zi poate ca să înceapă și se aud mai multe glasuri, cărora podul le permite ca să treacă dintr-o ceață deasa într-un soare veșnic, pentru a lor buna dispozitie. Huruitul de rigoare apare la răsărit, vestind că viața oamenilor s-a reluat, însă nimic nu mai este astăzi tot așa cum a fost ieri. Parcă totul mai renaște spre a dispărea în întuneric, descriind un ciclu al vieții, care numai nouă ni se pare etern și fără noimă.

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: