Lacrimile cerului


În ziua în care plânge cerul, sunt lacrimi și acolo sus în Rai. Plâng sufletele care, s-au înălțat mult prea devreme sau cu amar. Au lăsat oameni neconsolati, aici jos pe Pământ și varsă suspine de fiecare dată, când cei dragi au un necaz. Durerea Cerului nu o simțim, dar o vedem atunci când apa se revarsă, prin siroaie de picuri mari. Suspinul lor ne însoțește și grija lor este eternă și câteodată roagă un înger bun ca să ne ajute, așa cum poate. Simțim atunci când suntem la greu, o forță care ne împinge, ca să ne ridicăm spre a cuceri gândurile și sentimentele rele. Parcă ne lepădam de tot ceea ce a fost și lupta vrea să o reluăm. Nu este altceva decât un mort fizic care a rugat pe Dumnezeu sau pe un înger bun ca să ne ia din greutăți. Dacă voi credeți că cei care au plecat dintre cei vii nu ne veghează neîncetat, vă înșelați amarnic. De acolo Sus sunt asemenea unei mame care-și veghează bebelușul care pe lume a venit recent. La fiecare gangureala, râs sau plans ei sunt cu noi. Când soarele pătrunde puternic peste noi înseamnă că Cei înălțati se bucură că ne merge bine sau ne va merge. Din aceste motive și atunci când sunt pomeniți, ei mai coboară pe Pământ și ajung chiar lângă noi, chiar dacă numai în suflet și în gând. Aceasta este forma celor Înălțati dintre noi, ca viața veșnică să și-o petreacă, având grijă de cei lăsați aici jos, pe Pământ. Noi, cei care mai suntem în viață, ar fi nevoie ca să le purtăm o veșnică recunoștință, că ne-au iubit jos și că ne iubesc mai mult acolo Sus. Să știm că niciodată nu suntem singuri și chiar dacă ne va fi mai greu căci, este suficient ca să ne uităm în sus spre cer. Printre nori, ploaie sau cer senin, sunt chiar ei, dacă privim cu sufletul. Așa este moștenirea lăsată, de când sunt oameni pe Pământ, de cele mai multe ori acolo sus să fie cei mai buni dintre noi. În viață nu ești atât de apreciat cât ești când ai plecat în cer. Și chiar dacă ajungem lângă cei răi, să-i spunem iad, tot mai rămâne ceva bun, aici și acum, pe acest Pământ, despre ei. Deci,haideți, ca să apreciem și oamenii, atât timp cât sunt printre noi prezenți. Mai târziu vor fi regrete și suspine și timpul nu se mai intoarce înapoi…

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: