Norisorii de seară


Suntem petele mici și albe din albastrul infinit, care se adună veșnic poate chiar, de multe ori, din ceea ce pare nimic. Hrana noastră este aerul din care voi mai respirați și pe care, cam defel, nu-l mai apreciați. Suntem mulți, nenumărați, avem părinți, frați și surori, mai mari și chiar mai mici. Apărem pe cerul mare, întocmai după soare și înainte de furtună. Avem frații mai veseli, mai albi ca și culoare, și mai triști și supărați, care se innegrenesc și vă aduc vouă furtună împreună cu firicelele de ploaie, care vă udă pământul. Noi nu avem nevoie de prea multe, pentru ca să ne bucurăm de ciripitul păsărilor seara, iar vântul ne este prieten, adiindu-ne pe creștet cu o aroma răcoroasă. Aduce cu el odată, parfumul florilor de primăvară și verdele crud și sincer, înmiresmand privirea și încântand sufletele noastre. De aceea dansăm hora norisorilor de seară pe o muzică, de care voi, pământenii, avem impresia că nu vă pasă. Este melodia liniștii noastre pe versurile păsărilor care cântă despre viață, iubire și povestea unei zile care, încet, vrea ca să treacă. Când soarele lin închide, ale sale pleoape, spre a se duce să se culce, recunoaștem că ne prinde taina lunii singuratice, care urcă ușor pe cer. Ea ne zâmbește des, șiret, ascunzându-ne vederii, deschizând a noastre simțuri și plăcere sufletească că oamenii se mai răresc. Câteodată, câte un câine, se mai supără pe Lună și o ceartă zgomotos, alături de un miorlait de pisică blândă care zbiara la un șoarece. Încet, însă se ascultă liniștea și, chiar, dacă nu vă vine să credeți, ațipim ușor și noi. Lăsăm pământul și cerul ca să se mai odihnească, sub vegherea atentă a astrilor de noapte. Până dimineață poate, când vă veți trezi și voi, noi vom fi dispărut în zare, întocmai pentru ca atunci când curenții de aer iar, vor crea urmași ai noștri pentru a mai vedea făpturi. Între timp suntem efemeri întocmai ca și oamenii pe acest pământ, dar se cred nemuritori. Până atunci este o noapte plăcută și Moș Ene, fie și cu voi așa cum este și cu noi!

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: