Cumpăr un suflet


Într-o viață în care aproape totul are un preț eu vreau să cumpăr un suflet. Majoritatea oamenilor investesc bani în haine, mașini, case și chiar partenere. În schimb vreau să cumpăr un suflet fără aceste lucruri. Am un loc de muncă care produce bani, dar nu vreau să-l scot pe piață. Ofer gânduri sincere așternute pe hârtie și decupez astfel senzații pe care le ofer sufletului doritor. Nu ofer senzații sau călătorii în locuri exotice ci ofer sentimente create de rândurile mele care să atingă coarda sensibilă a naturii umane. Nu cer nici spațiu și nici timp ci doar stări necesare cunoașterii și a identificării frumosului sau a optimismului. Capturez, cu voia dansei, tresaririle naturii, lacrimile florilor după ploaie și adiate de vânt. Trezesc iubirea din poveștile ideale, petrecîndu-mi timpul visând, de multe ori cu ochii deschiși. Ies din cochilie doar pentru adierea vântului, brazdand u-mi pașii în orice moment al zilei cu roua dimineții. Am fragilitatea firului de iarbă și puterea viforului dintr-o zi geroasă de dimineață. Nu caut corpuri cu toate că îmi place să alerg după flori pe cât mai înalte coclauri și, deseori, mă trezesc pe un vârf de munte cu toate că tălpile mele apasă asfaltul. Nu îmi place ca să mă laud pentru realizările mele, dar până în prezent am făurit multe idealuri și am visat cât nu visează mulți oameni. Călătoresc în orice parte din lume și în orice timp, trecut, prezent sau viitor, prin intermediul cărților. Astfel am trecut peste oceane, mări și țări pentru a căuta un suflet și am ajuns aici pentru a scrie aceste rânduri. Dacă crezi că îți place oferta mea poți să mă apelezi prin sensibilitate și gânduri frumoase. Pentru contact îți las id-ul meu pe messenger visedesarte.com. Până când ne vom vedea!

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: