Ce suntem noi?


Zgarietori de rânduri, pe o placa virtuală, așternută într-un anonimat vizibil sau pe scurt oameni. Cutreieram gândurile, cu valuri de sentimente venite din trecut, palpabile în prezent și zburdalnice în viitor fără o ancoră anume. Ne suflă vântul în ceafă și ne ghidam cu dânsul acceptând pierzania noțiunii timpului. Cersim atenția și căutăm busola preluând o carma, care de cele mai multe ori nu ne mai aparține. Ștergem din praful amintirilor deșarte hranite cu iluziile simpatice și tot mai dragalase. Ne indragostim de soare și de întuneric, în cele mai multe momente, spre a ne pune retoric întrebarea a cui viață o trăim. Dorim noi și noi începuturi hrănindu-ne cu finaluri spre a trece o himeră prin tot atâtea glasuri. Latram la clipele hărăzite pentru un scurt repaus, spre a ne cumpăra hârtii pentru trecatoarele idealuri. Fugim și tot fugim numai spre a ne ascunde de adevăratul ego și alții sunt vinovații de maratonul nostru, hain și veninos. Viața noastră se tot scurge printre atâtea degete și doar ne plângem soarta că așa ne vrea destinul, ca să ne curme din valurile vieții tot atâtea vise care se nasc doar pentru a muri la nesfârșit în veci pe alți coclauri. Plamadim din cenușă o existență trecătoare spre a ne considera nemuritori în lumea aceasta noastră. Cumpărăm clipe, obiecte, corpuri și tot ceea ce vindem este din timpul nostru. Acestea vor ajunge o deșertăciune când în viața aceasta plouă cu zeci și mii de lacrimi pentru un trai irosit sau o fantasmă aparte a unor oameni goi de bunătate simplificată în fapte. Promitem tuturor că existăm, pozandu-ne în vedete și laptele și mierea hrănesc câinii cu colaci în coadă, regăsindu-ne întocmai ca în oglindă. Când vom fi aproape de a deveni picturi în sarcasticul tablou al vieții, zâmbind agresiv celorlalte exponate, ne vom da seama poate, că am râs unei lumi care ne-a râs în față. Într-un final rămâne scopul vieții: de a ne lăuda pe noi vizibil pentru a ne minți în suflet. Judecătorii și cei care ne mai condamnă, ne vor fura și clipe, dar hai să nu-i lăsăm măcar o dată în viață, chiar dacă pe finalul ei, să ne facă fatarnici față de noi înșine. Acolo suntem numai noi, privind clepsidra vieții, de la intuneric spre lumină și iar spre întuneric spre a vedea și raze și un biet om atotputernic și fragil etern. Așa suntem și noi ca oameni, doar biete călăuze, pentru alte ființe pentru că de fapt suntem numai biete copii ale unui singur Zeu, un doritor de viață și niciodată moarte a unui suflet imperfect. Cam atât numai știm despre existența noastră până în momentul vieții prezente…

Published by Paul66

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: