Regulile sociale

Nu suna pe cineva mai mult de două ori la rând. Dacă nu îți răspunde la apel, presupune că are ceva important de făcut;

Dă înapoi banii împrumutați înainte ca cealaltă persoană să-și amintească că ți i-a împrumutat. Asta arată integritatea și caracterul tău. Același lucru este valabil și pentru umbrele, stilouri și cutii de prânz;

Nu comanda niciodată cel mai scump fel de mâncare din meniu atunci când cineva îți oferă prânz sau cină. Dacă este posibil, roagă-l să comande alegerea lui pentru tine;

Nu pune întrebări ciudate de genul ′′ Oh, nu ești căsătorit încă? Sau ′′ Nu ai copii ′′ sau ′′ De ce nu ai cumpărat casă? Sau de ce nu cumperi o mașină? Pentru numele lui Dumnezeu, nu asta e problema ta;

Întotdeauna deschide ușa persoanei care vine în spatele tău. Nu contează dacă e băiat sau fată, senior sau junior. Nu devii mic tratezându-te bine cu cineva în public;

Dacă iei un taxi cu un prieten și el / ea plătește acum, încearcă să plătești data viitoare;

Respectă diferitele nuanțe de opinie. Amintește-ți că care este numărul 6 pentru tine va fi numărul 9 pentru persoana care se confruntă cu tine. De asemenea, o a doua opinie este bună pentru o alternativă;

Nu întrerupe niciodată oamenii care vorbesc. Lasă-i să se verse. Cum se spune, ascultați-i pe toți și filtrați-i pe toți;

Dacă tachinezi pe cineva și se pare că nu-i place, oprește-te și nu o mai face niciodată. Asta o încurajează să facă mai mult și arată cât de mult apreciezi;

Spune ′′ mulțumesc ′′ atunci când cineva te ajută.

Laudă în public. Critică în particular;

Nu există aproape niciodată un motiv să comentezi greutatea unei persoane. Doar spune: ′′ Arăți fantastic “. Dacă vor să vorbească despre slăbitul lor, o vor face;

Când cineva îți arată o poză pe telefon, nu glisați stânga sau dreapta. Nu știi niciodată ce urmează;

Dacă un coleg îți spune că are programare la doctor, nu-i întreba la ce folosesc, spune doar ′′ sper că ești bine “. Nu-i pune în poziția incomodă de a-ți spune despre personalul lor boală. Dacă vor să știi, o vor face fără curiozitatea ta;

Tratează agentul de întreținere cu același respect ca și CEO. Nimeni nu este impresionat de cât de nepoliticos poți trata pe cineva rangul tău, dar oamenii vor observa dacă îl tratezi cu respect;

Dacă o persoană îți vorbește direct, să te uiți la telefon este nepoliticos;

Nu da niciodată sfaturi până nu ți se cere;

Când întâlnești pe cineva după mult timp, dacă nu vrea să vorbească despre asta, nu-i cere vechimea și salariul;

Vezi-ți de treaba ta, dacă nu ești direct îngrijorat – nu te băga;

Scoate-ți ochelarii de soare dacă vorbești cu cineva de pe stradă. Acesta este un semn de respect. De asemenea, contactul vizual este la fel de important ca vorbirea ta;

Nu vorbi niciodată despre bogățiile tale în mijlocul celor săraci. Asemenea, nu vorbiți despre copiii voștri în mijlocul celor sterpi.

După ce citești un mesaj bun, încearcă să spui ′′ Mulțumesc pentru mesaj “. * APRECIEREA * rămâne cel mai ușor mod de a obține ceea ce nu ai.
′′ SFAT DE STIL DE VIAȚĂ ′′

Piriu Corneliu

De ale gândurilor

Când toamna se așterne ușor și lin pe văi și dealuri culoarea sa devine o artă simplă în devenire. Pensula ei încet, tiptil pictează în diverse culori fantasma unui nou sfârșit al naturii. Nu plânge și nu suspină pentru că lacrimile ei devin culori mai moarte sau mai vii. Cu acuarele numai de ea știute, toamna pictează frunzele și alte zeci păduri. Devin un peisaj aievea adus din altă lume cu dorința de a veni, de a se așterne și a se preface în pământ. Până acolo tremurând, pierzând ale lor vise din vechea primăvară, adie ușor aerul, admirand ca niște petale ale unei flori pierdute, adulmecă aroma și încet încet coboară. Cuprinde iar pământul și nu dă vina nici pe vântul sau ploaia care au coborât-o. Se vindecă de toate palpairile efemere ale existenței sale și îmbrățișează lutul și mizeria existentă. Știe că va trece spre o altă lume în veci necuvantatoare spre a da naștere unui humus care se va pierde între bocancii trecătorilor și ai eternei și nemiloasei ierni. Așa este și omul în veci și demn tomnatic capabil de a se plânge de tot ce-l înconjoară și nu observă frunza și nici măcar o toamnă precum aceasta și nu vor fi multe ce se aseamănă cu ea.

Trenul

“Inchipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren…”
OCTAVIAN PALER 🌹🌹, Viața pe un peron

Lecția zilei de 15 octombrie

Pornim cu gânduri de victimizare și tragism personal spre locul de muncă și ajungem în stația de autobuz. Aici avem o relație de mustrare personală pentru că printre atâtea ființe apare un om. Avea piciorul drept tăiat mai sus de genunchi și se deplasa cu ajutorul cârjelor. S-a urcat în autobuz pe la ușile din mijlocul său. Probabil avea abonament și s-a așezat cuminte lângă o altă persoană. S-a deplasat trei stații și a coborât din autobuz. Astfel a coborât un om curajos care s-a descurcat singur cu infirmitatea sa fără ca să ceară ajutor. Este un om care a decis să lupte chiar și pentru banalul fapt de a se deplasa și de a urca și coborâ din mijloacele de transport în comun. Un om care a acceptat viața cu necazul său și a decis ca să iasă în lume înfruntându-si propriile temeri și frustrări. Nu a cerut ajutorul nimănui ci prin propriile sale forțe a biruit ceea ce pentru noi este un fapt banal.

În comparație cu el ne plângem și ne considerăm victime ale sorții atât timp cât putem merge și să fim sănătoși. Credem că nu avem soluții atât timp cât ele ne sunt la îndemâna atât timp cât le căutăm. Renunțăm la cea mai mică piedică și ne smiorcaim la o răceală simplă. Ce am face dacă mâine aflăm că va trebui ca să ne taie jumătate din piciorul drept sau o mână sau să nu vedem sau auzi? Am fi în stare ca să luptăm cu infirmitatea și să ne adaptăm unei vieți cât se poate de normale sau am renunța plângându-ne de milă în casă sau în cel mai las caz să ne punem capăt zilelor? Oricum infirmitatea sau neajunsurile vieții ne pun în situația de a alege: de a lupta cu ele sau de a renunța. Când a renunța este cel mai simplu lucru pe care-l poate face un om nu mă mir că puțini oameni decid calea grea și anume de a lupta cu viața. Consecințele le vedem în viața noastră de zilnică și a poporului român.

Mi e dor și dor

Mi e dor de soare într-o zi oarecare care să îmbie oamenii ca să zâmbească. Să auzim copiii jucându-se și cântând primăvara din suflet indiferent de anotimp. Duc dorul unui parc liniștit în care să se audă păsările cântând. Să auzim o melodie feerica pornită din înăuntrul sufletul nostru. Mi e dor de oameni veseli care râd la glumele vieții și surâd la necazurile existente. Să atingem sinceritatea și autenticitatea noastră și să nu mai afișam fațade și minciunile imaginate. Mi e dor de relațiile sănătoase care aduc numai bine între oameni și să nu ne mai înșelam atât de mult în mod special pe noi. Să ne iubim sincer și trainic și să reparăm tot ceea ce nu funcționează și să nu mai distrugem oameni și relații. Să ne aducem aminte că oamenii care sunt hărăziti sunt demni de toată aprecierea și admirația noastră. Mi e dor să nu ne mai considerăm perfecți căci oricine poate greși și doar acela se îndreaptă care conștientizează că a greșit. Orgoliile să le ascundem și să nu ne mai lăsăm ghidați după ele căci pierdem mult și fără întoarcere înspre. Duc dorul oamenilor buni la suflet care nu împart lumea după avere sau funcție ci după capacitatea și calitatea omului respectiv. Să renunțăm să credem că le știm pe toate și că toți ceilalți trebuie învățați. Învățătura să provină de la tot ceea ce este viu și să construim tot timpul viața, iar moartea nici să nu mai existe printre noi.

Înainte de toate îmi este dor de gânduri și de optimism care vin din voia bună sau dispoziția cu care suntem capabili ca să privim viața. Mi e dor de mine și de liniștea sufletului meu care se regăsește într-o carte a firii mele nazdravane care dorește întotdeauna bine și sunt și momente când primește rău. Poate așa este destinul oamenilor efemeri ca să le fie întotdeauna dor de ceea ce nu este pe pământ și să-și dorească tot mai mult de la viață în special tot ceea ce nu au. Apreciind clipele acestea poate înseamnă că vom primi și ceea ce lipsește când va fi vremea și timpul cadourilor de la viață.

Viața omului

În prima zi, Dumnezeu a creat cainele si i-a zis: “In fiecare zi sa stai in usa casei si sa latri la oricine intra in casa sau trece prin fata ei . Pentru asta iti dau 20 de ani de viata.” Cainele a raspuns :”E prea mult timp pentru a sta si a latra. Ce-ar fi sa-mi dai doar zece ani si sa-i pastrezi pe ceilalti zece?” Si D-zeu a fost de acord. A doua zi, D-zeu a creat maimuta si i-a zis: “Inveseleste-i pe oameni cu maimutarelile tale si fa-i sa rada. Pentru asta iti dau o viata de 20 de ani.” Maimuta a zis:”Sa ma maimutaresc 20 de ani? Asta-i destul de mult ! Ce-ar fi sa-ti dau 10 ani inapoi cum a facut si cainele ?” Si D-zeu a fost de acord. A treia zi, D-zeu a creat vita si i-a zis: “Tu sa mergi toata ziua pe camp cu taranul, sa suferi de arsita soarelui, sa ai vitei si sa dai lapte sa poti intretine familia taranului. Pentru asta iti dau 60 de ani de viata.” Vita a raspuns:” Asta e o viata destul de grea, si tu vrei ca eu sa traiesc 60 de ani? Ce-ar fi sa pastrez 20 si sa-ti inapoiez 40?” Si D-zeu a acceptat si de aceasta data. In ziua a patra, D-zeu l-a creat pe om si i-a zis: “Mananca, dormi, casatoreste-te si bucura-te de viata. Pentru asta iti dau 20 de ani.” Dar omul a zis:” Numai 20 de ani ? Este posibil sa-mi dai mie cei 20 de ani ai mei, cei 40 pe care ti i-a inapoiat vita, cei 10 de la maimuta si 10 de la caine, pentru a avea o viata de 80 de ani ?” ” Sigur !” a zis D-zeu ,”tu ai cerut-o! ” Acesta este deci motivul pentru care in primii 20 de ani mancam, dormim, ne jucam si ne distram. Urmatorii 40 de ani muncim ca vitele in soare ca sa ne intretinem familiile. Dupa care ne maimutarim timp 10 ani ca sa ne bucuram nepotii. Iar ultimii 10 ani ii petrecem pe prispa casei latrand la toata lumea . Acum viata v-a fost explicata!(text preluat)

Un pahar de lapte

Intr-o zi, un tanar sarac care vindea diferite marfuri din poarta in poarta ca sa-si plateasca studiile la universitate, gasi in buzunar doar o moneda de 10 cents si-i era foame. Decise sa ceara ceva de mancare la urmatoarea casa. Dar nervii lui l-au tradat cand ii deschise usa o femeie superba. In loc sa ceara ceva de mancare, ceru un pahar cu apa.
Ea se gandi ca tanarul parea infometat, asa ca ii aduse un pahar mare cu lapte.
El il bau incet si dupa aceea intreba:
-Cat va datorez?
-Nu-mi datorezi nimic, raspunse ea. – mama mea ne-a invatat ca trebuie sa fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi..

  • Si el raspunse: Va multumesc din suflet…!
    Cand Howard Kelly pleca de la casa aceea, nu numai se simti mai usurat, dar si increderea in D-zeu si in oameni deveni mai puternica. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza saraciei.
    Dupa cativa ani, femeia se imbolnavi grav.
    Medicii din satul ei erau ingrijorati. Dupa putin timp au trimis-o in oras. Il cautara pe Dr. Howard Kelly pentru o consultatie. Cand el auzi numele satului din care provenea pacienta, simti in ochi o lumina speciala si o senzatie placuta.
    Imediat Dr. Kelly urca din holul spitalului in camera ei. Imbracat in halatul lui, doctorul intra sa o vada. Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat. Se intorase in sala de vizita determinat sa faca tot posibilul sa-i salveze viata. Din ziua aceea urmari cazul femeii cu cea mai mare atentie, ea fu operata pe cord deschis si se recupera foarte incet…
    Dupa o lunga lupta, ea invinse boala…! Era in sfarsit sanatoasa..!
    Dat fiind ca pacienta era in afara oricarui pericol, Dr. Kelly ceru biroului administrativ sa-i trimita factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O recontrola si o semna. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii si o trimise in camera pacientei.
    Factura a ajuns in camera pacientei, dar ei ii era teama sa o deschida, pentru ca stia ca ar fi lucrat pentru tot restul zilelor sale ca sa plateasca costul unei interventii atat de complicate…
    In sfarsit o deschise si ceva ii atrase imediat atentia: pe marginile facturii citi aceste cuvinte…
    “Platita integral acum multi ani, cu un pahar de lapte”
    (Semnat) Dr. Howard Kelly(text preluat)

Trandafirul

Bună ziua! Sunt doar un trandafir care se odihnește la marginea unui drum. Mă regăsesc în razele timide ale soarelui plapând fiind adiat de vânt. Ploile îmi dau câteodată târcoale și lacrimile îmi curg astfel peste veșmânt. Reprezintă tristețea când văd oamenii trecând mascați de gânduri bune și sinceritate. În glasurile lor se distinge preocuparea pentru ceva ce încă nu a venit și totuși este prezent printre ei. Noaptea se sperie de umbrele sirenelor care nici nu trec pe aici și totuși pândesc în întuneric fiecare pas greșit găsit în cale care nu a cunoscut o seringa. Abisul lumesc este indiferent la mine și la frații mei care observăm suflarea și atunci când este soare, dar mai ales când plouă. Iluzia falfaitului păsărilor hrănește toamna friguroasă la ceas de dimineață. Nu ne este frică de vremea înconjurătoare pentru că noi ne cunoaștem menirea de la sămânță la înflorire până la ofilire. Ce greu este ca să ne despărțim de ale noastre petale care cad și cad până rămânem goi asemenea oamenilor de liniște a sufletului. Chiar un frate trandafir a înfrumusețat existența unei iubiri trecătoare aducând seninul într-o zi învolburata. Pașii apoi s-au îndepărtat chiar dacă noi toți i-am strigat altor trecatori ca să ne iubească și pe noi numai că erau surzi sau orbi. Nu ne mirăm că iubirile dispar ușor când noi, trandafirii, suntem atât de uitați pe marginea drumului și nebăgati în seamă. Oricum nu ne plângem și nu ne sperie frigul pentru că într-o zi și eu voi rămâne gol de petale. Știu însă că din sămânța mea va lua naștere un alt trandafir mai frumos și mai plin de iubire decât mine. În schimb oamenii și copiii sunt pe zi ce trece mai imbufnati și supărați pe o boală a senzațiilor surde și oarbe a speranței și bunătății. Și așa sunt eu doar un trandafir legănat de vânt și brăzdat de razele soarelui la marginea unui drum cu o destinație văzută și necunoscută. Asemenea multor oameni și vietăți cerșim zâmbete și primim încruntari când și în suflet poate ca să fie frumos și sunt numai nori…

Nu există persoana perfectă

Am auzit despre un om care a rămas necăsătorit intreaga lui viață și, atunci când era pe patul de moarte, la vârsta de 90 de ani, cineva l-a întrebat, “Nu te-ai însurat niciodată, dar nu ai mărturisit nimănui de ce ai făcut asta. Acum, când nu mai ai mult de trăit, ai putea să ne spui care a fost motivul tău. Dacă acest lucru este secret, îl poți dezvălui, căci nu mai ai mult și te vei sfârși. E un secret care, odată scos la iveală, nu mai are cum să-ți dăuneze.”

Omul i-a răspuns, “Da, ai dreptate, este un secret. Nu am fost nicicând împotriva căsătoriei, ci am căutat mereu femeia, nevasta perfectă. Am tot căutat, și căutat, și în acest fel mi s-a risipit toată viață!”
O lacrimă s-a scurs pe obrazul muribundului, iar acesta a continuat. “Dar, la un moment dat, am găsit-o!”
“Și ce s-a întâmplat? De ce nu te-ai căsătorit cu ea?”
“Era și ea în căutarea bărbatului perfect!”

Perfecțiunea nu există!
Exista iubirea ,dăruirea sinceră ,respectul de sine și pentru ceilalți!

Despre viață

Viaţa poate fi trăită în două moduri: ori matematic, ori poetic.Omul are două faţete ale fiinţei: cea logică şi raţională, prin care ia naştere ştiinţa, economia, politica; şi cea ilogică, iraţională, prin care ia naştere poezia, muzica, sculptura. Aceste două părţi încă nu au ajuns să fie unite şi datorită acestui lucru omul este neechilibrat. Emisfera stângă a creierului este ştiinţifică, matematică; emisfera dreaptă este poetică, iubitoare. Pe de o parte se află logica, silogismul; pe de altă parte se află muzica, poezia.
Omul trebuie să fie cât de ştiinţific posibil, în ceea ce priveşte lumea obiectivă şi cât de muzical posibil, în ceea ce priveşte lumea interioară. Fiecare dintre noi se confruntă cu două lumi: una obiectivă – casa, maşina, banii; cealaltă este lumea subiectivă: soţia, prietenii, copiii, părinţii. În lumea obiectivă trebuie să trăim ştiinţific; dar niciodată nu trebuie să fim ştiinţifici şi calculaţi în privinţa persoanelor. Dacă o facem, atunci vom transforma celelalte fiinţe în nişte obiecte – şi aceasta este una dintre cele mai mari crime posibile. Dacă o femeie îşi priveşte soţul ca fiind un instrument care o sprijină financiar, asta este ceva imoral; dacă un bărbat îşi tratează soţia ca pe un obiect sexual, asta este prostituţie şi nimic altceva.
Persoanele nu sunt obiecte, ele trebuie respectate şi iubite ca pe propria ta fiinţă. Şi nu încerca niciodată să le posezi. Nu le face să fie dependente de tine şi nici tu nu deveni dependent de ele. Rămâi independent şi permite-le şi celorlalţi să fie independenţi. Aceasta este muzica. Această dimensiune eu o numesc dimensiunea muzicii. Iar când vei fi ştiinţific faţă de obiecte, atunci viaţa ţi se va îmbogăţi, va deveni foarte afluenţă; iar când eşti muzical şi poetic faţă de celelalte fiinţe, atunci viaţa ţi se va umple de frumuseţe şibucurie.

Şi mai există o a treia dimensiune, care este dincolo de minte. Aceasta aparţine misticismului şi este posibilă doar prin meditaţie. Tocmai de aceea spun că trebuie să fie ţinuţi bine minte cei trei M, aşa cum există şi cei trei R: matematica, muzica şi meditaţia. O fiinţă umană perfectă este ştiinţifică în ceea ce priveşte lumea exterioară, muzicală şi poetică în ceea ce priveşte relaţiile cu ceilalţi şi meditativă când este vorba de ea însăşi. Când aceste trei aspecte se întâlnesc şi încep să funcţioneze la unison, atunci apare fericirea. Aceasta este adevărata trinitate, trimurti. În Orient, în special în India, noi venerăm un loc unde se întâlnesc trei râuri – iar acest punct de întâlnire îl denumim sangham. Iar cel mai mare dintre toate este Preyag, acolo unde se întâlnesc Gangele, Jamuna şi Saraswati. Gangele şi Jamuna sunt fizice şi pot fi văzute, dar Saraswati este invizibil. Este o metaforă! Acesta doar reprezintă simbolic întâlnirea celor trei. Poţi vedea matematica, poţi vedea şi asculta muzica, dar nu şi meditaţia. Munca artistului este exterioară, la fel şi cea a omului de ştiinţă; munca misticului este subiectivă. Acesta este saraswati – râul invizibil. Poţi deveni un loc sacru, poţi să îţi sanctifici acest trup şi acest pământ; chiar acest corp este Buddha şi chiar acest pământ este lotusul paradisului. Acesta este sloganul meu pentru sannyasini: un sannyasin trebuie să fie ultima sinteză a tot ce este Divin.
Divinul ajunge să fie cunoscut doar când ajungi la această sinteză; altminteri, poţi crede în Divin, dar nu îl vei cunoaşte. Şi a crede înseamnă a nu şti; prin credinţă doar îţi ascunzi ignoranţa. A cunoaşte înseamnă a fi transformat, deoarece doar cunoaşterea îţi poate aduce înţelegere. Şi cunoaşterea nu înseamnă informaţie: cunoaşterea este sinteza, integrarea întregului tău potenţial.

Când toate aceste trei aspecte ale lui Divinului sunt exprimate în tine, atunci devii un zeu – când ştiinţa, poezia şi misticismul devin una în tine, atunci poţi afirma: Aham Brahmasmi! Doar atunci poţi striga vânturilor şi ploilor şi munţilor şi stelelor: “Eu sunt Adevărul!”
Înainte de asta vei fi doar o sămânţă.

Când se produce această sinteză, ai înflorit – ai devenit lotusul cu o mie de petale, lotusul de aur care nu moare niciodată: ais dhammo sanantano. Aceasta este legea eternă şi inepuizabilă pe care au rostit-o toţi buddha de-a lungul epocilor…

Osho